Minunea lui Stan.

vysokiy_chelovek

Într-o familie de meșteșugari se născu un băiat. Mama lui fiind însărcinată a opta oară știa ce să facă, atunci când i-a venit momentul să nască. Tocmai venise din câmp unde jumătate de zi a tras cu sapa în buruiene.

Când o apucară durerile nașterii, nu s-a grăbit, a măturat casa, a dat în cuptor niște plăcinte și o zemușoară cu mirodenii. A pus la înmuiat niște rufe, cărând vreo 10 căldări de apă, de la fântâna vecinului. Ca într-adins s-a surpat zămnicul, iar soțul încă nu poposise acasă. Căci plecase la oraș să-și vândă ulcioarele. A cărat câteva căldări de pământ și a simțit că deja e timpul să nască.

A mers în casă, nu a reușit să ajungă în odaie, că copilul și-a făcut vânt în afară și ea repede la prins ridicând-ul în brațe.

-Oho, un băiat! Se miră ea.

Până acum născuse doar fete, 7 fete și acum un băiat. Cât de tare se va bucura soțul se gândi femeia legând buricul cu un capăt de ață pregătit demult. Avea totul la îndemână, cuțitul ce la ars să taie buricul. Apă caldă să spele odrasla. Când îl scălda, copilul se uita la ea cu niște ochi clari și înțelegători.

-Dragul mamei ești măricel, sper să fii vânjos, că tata mă va ocărî că nu i-am putut naște un descendent ideal, zise femeia.

Copilul începu să plângă și mama se uită crunt el.

-Să nu plângi! Bărbații nu au voie să scape lacrimi.

Copilul se liniști și femeia l-a înfășat rapid, punând-ul pe cuptor.

Apoi își continuă treaba începută.

Se debarasă de placentă, pe care o îngropase mai adânc. Apoi spălă podeaua de la semnele nașterii și se apucă de rufe.

Din opt copii i-au mai rămas doar 3 fete și acest nou născut.

Copii mureau bebeluși, dar feldșerul din sat nu știa de ce. Ce-i mai rămânea sărmanei femei, încinera cadavrele copiilor în spatele casei. Nu a plâns niciodată, misiunea ei era să aducă pe lume copii sănătoși, iar cei ce nu erau buni erau luați cu voia celui de sus.

Își făcu cruce și zise bogda prosti.

Fetele au alergat de afară în casă, râzând.

-Ian nu săriți caprelor, duceți-vă pe cuptor să vedeți ce va adus barza! zise Aglaia, așa se numea ea.

Două gemene de 10 ani și o fetiță de 8 ani au mers tiptil să vadă ce surpriză le așteaptă.

Au urcat pe cuptor și au încremenit. Au văzut o cocă, un mic pliculeț plăpând, care fosăia în pace.

Au rămas fără grai. Se uitau cu ochii holbați la minunăția ce deschise ochii. Nu văzuseră bebeluși foarte demult, de aceea priveau mirate la coletul viu.

Fata mai mică Parascheva luă copilul instinctiv în brațe. Și zâmbea fericită.

-Acesta este copilul meu, zise ea măgulită.

Gemenele pierduseră repede interesul față de băiat și au alergat la mama.

-Mamaaaa, mai era pe undeva o sfeclă de zahăr?întrebă una din ele.

-Am făcut plăcinte din ea, să aveți răbdare! Dojeni fetele femeia. Mergeți și strângeți iarbă la iepuri, zise femeia pregătind drojdia pentru a zămisli coca pentru pâine.

În câteva ore soțul intră în casă și imediat se așeză la masă ținând în mână un ziar.

Era îmbrăcat bine, într-un sacou elegant, la modă, cu pantofi lustruiți și cu mustață ridicată în sus cochet. Orgolios și plin de patos, bărbatul ca de obicei își servi cafeaua, care era mereu pe masă la venirea lui.

Aglaia se apropie de el, îngenunche și îi scoase pantofii. Apoi în masă tălpile, uitându-se la el cu drag.

”Ce bărbat deștept am eu, frumos și cu mâini de aur” se gândea ea încântată.

-oaaa,oaaaa, se auzi plânsul copilului.

Bărbatul se opri o clipă din citit și se uită la femeia sa întrebător.

-Ai un băiat Petrică, zise ea domol.

-De câte ori ți-am zis să nu mă numești așa! Zise el apăsat, împingând-o cu piciorul. Du-te și fă ceva cu copilul, căci mă încurcă să-mi savurez lectura de seară.

Femeia se ridică și merse la copil, îl luă în brațe punându-l la sân.

Băiatul sugea bine, mormăind încet.

Parascheva, fetița mai mică stătea lângă mama privind cum frățiorul ei se delectează din lichidul vital.

-Femeie, vino încoace, se auzi strigătul groaznic al soțului.

-Pașa, ține copilul, merg să văd ce vrea, zise Aglaia.

-Micuțule, se uita Parascheva la el. Ce drăgălaș ești, eu am să am grijă de tine, nu te voi lăsa niciodată, zicea duios fetița.

-Femeie, unde îmi este cina sau demult nu ai fost bătută ? urlă soțul.

Soția repede scoase mâncarea caldă din cuptor și o așeză pe masă. Din întâmplare stropise cravata lui Petru cu zeamă și imediat primi o palmă de la el.

-Ce te bagi mereu pe dinainte! țipă el.

Femeia se feri și se așeză pe laiță. Avea acest obicei să se uite cum mănâncă bărbatul său, care devenise om mare peste ani. Carea știa bine cum să facă un ban, era om din societate nu ca ea. Chiar dacă făcuse vioară și acordeon, nu avea unde să-și aplice talentele. Căci familia necesita mult efort. Și unde s-a văzut o muiere să-și scoată nasul la seratele ce se petreceau fiece sâmbătă. Nu avea cum demonstra calitățile sale. De aceea își idealizase soțul.

Din odaie ieși Pașa cu coca în brațe.

Soțul se uită în partea lor cu o privire indiferentă.

-Ce ai acolo Parasheva?întrebă el mai domol.

-Barza mi-a adus un frățior, povestea entuziasmată fetița. Vrei să-l vezi, tati?

-Nu acum, draga mea, zise el. Cum vreai să-l numim? Întrebă el uitându-se în ziar.

Fetița se lumină la față și zise suav:

-Dacă îmi permiteți dvs vreau să-i pun numele Stan.

Bărbatul se uită la ea zâmbind sub mustăți.

-Stan Pulbere, pronunță bărbatul triumfător. Îmi place. Acum mergi cu el în odaie, zise el rapid.

Să-ți aduc o gură de țuică? Întrebă femeia?

El tăcea, aprinzând pipa. Apoi zise:

-Să nu crezi că vei dormi cu mine în cameră. Să mergi în sarai cu copilul, acolo e mai cald.

Femeia dădu din cap afirmativ și întrebă:

-Mai vrei ceva dragă?

-Pleacă, nu am timp pentru discuții, trebuie să-mi pun mințile la loc. Să-mi pregătești sacoul pe mâine, zise el.

Aglaia îl dezbrăcă de sacou și merse cu el în odaie să-l aranjeze.

Au întâmpinat-o gemenele:

-Mama, vrem să mâncăm și noi, zise una.

-De ce nu avem voie să mâncăm cu tata la masă, întrebă alta.

-Coțofenelor! se răsti femeia. Voi știți regula, mâncăm după ce se satură tata.

Femeia mirosi sacoul, aducea a parfum scump femeiesc. Pe guler era o amprentă de ruj roșu. Ea luă peria și fără nici un cuvânt sau emoție perie sacoul, ștergând pata de ruj cu atenție să nu murdărească țesătura din jur. Puse cărbune încins în fierul de călcat, pe care soțul îl aduse dintr-o călătorie și se puse pe laiță așteptând să se încingă fierul.

-Mămică, ce să fac? Întrebă Parasheva, se pare că Stan a făcut pipi pe el.

-Nu am timp, găsește și tu ceva cu ce să-l schimbi, zise rapid mama.

Fetița găsi pe cuptor o rochie mai veche a sa și îl schimbe pe micuț.

Mica Pașa își luă angajamentul de soră mai mare, să crească acest bebeluș, acest dar de la barză, pe care îl primise cu inima deschisă.

Surorile mai mari râdeau de ea și deseori o zădărau plecând să se joace afară. Dar ea făcea totul pentru fratele său, doar îl aducea mamei la alăptat.

De o seamă de vreme mama nu mai vroia să-i dea țâță.

”Se vede că tata ceva i-ar fi zis!” se gândea micuța.

Aglaiei nu-i păsa de copil, era copleșită de ceea ce trebuia să facă pentru adorabilul soț.

De aceea Parasheva mulgea capra și spărgea un ou crud în lapte amestecându-l, și-i dădea micuțului Stan, hrănind-ul cu lingurița, căci nu aveau biberoane.

Stan creștea rapid și micuța Pașa creștea cu el, zâmbind la fiecare victorie în dezvoltare a fratelui său. Și-a făcut din brobozi un culcuș pentru băiat și îl târa în spate peste tot.

Băiatul creștea și sora îl lua peste tot. Fie la tutun, sau la păpușoi, la scos cartofi sau la muls vaca. Știa să facă toate celea.

Parasheva știa să citească, deoarece umblase un an la școala din sat, până când tatăl i-a interzis.

”O femeie trebuie să-și știe locul!” zicea el.

Împrumutase o carte de poezii de la moșul din casa vecină și i le citea deseori fratelui.

Când se dădeau petreceri în sat, nunți sau cumătrii. Pașa se furișa pe acolo, furând de pe masă gustoșenii și înfuleca cu fratele sau ascultând ore în șir ce cântau lăutarii. Acasă nu li se permitea să mănânce cât vor, deoarece totul era calculat de abacul tatălui, care înscria toate cheltuielile într-un carnețel.

”Nu uitați că eu trebuie încă și să vă mărit!” zicea el nemulțumit.

Stan era fascinat de muzica pe care o auzea și de aceea când împlinise 5 ani, începu să cânte pe când însăila frunze de tutun.

Vocea lui era atât de adâncă și mieroasă, că toți cei ce erau la uscat tutunul s-au adunat în jur, uitându-se mirat la el.

Părinții nici nu știau de vocea copilului, mereu își căutau de treabă. Mama aducea lut din lutărie, surorile mai mari făceau ulcele și vase, Stan le desena, iar tata vindea producția, cârlionțându-și mustățile. Și dacă nu se făcea totul cum vroia el, lua o vargă și dădea în copii până nu se sătura.

De la o seamă de vreme se întâmpla ceva cu Stan, împlinise 8 ani și corpul lui se schimba radical. Mâinile i se lungiseră neproporțional, picioarele se făcură enorme, oasele capului se făcură foarte evidențiate și mari, se urâți și se lungi tare. Era cel mai înalt din flăcăii satului, la 8 ani.

Mamei se vede că nu-i păsa, iar tatăl se ferea de el, rușinându-se și des o lăsa pe Aglaia cu vânătăi neînțelegând de ce i-a născut așa copil.

Băiatul se simțea rău, cu greu se ridica în picioare și cu greu se mișca. Parascheva găsi o enciclopedie medicală veche la moșul vecin, care avea o bibliotecă mare.

Acolo văzu un desen, care semăna cu fratele său.

”Gigantism,citi ea. O formă de tulburare în creștere a sistemului osos…Leac nu este.”citi ea verdictul plângând.

Chiar dacă era bolnav Stan era zâmbitor și optimist. Cânta în corul bisericii așezându-se pe laiță și preotul deseori îl miruia uitându-se cu milă la el.

Odată, când o geamănă din surorile sale își tăiase piciorul cu coasa, el o chemă. Și îi puse mâinile pe rană. Sora mai mare se uită la el cu o privire neîncrezătoare, dar când văzu că rana dispăruse fugi afară să povestească de cele întâmplate.

În așa mod s-a răspândit noutatea prin sat că ”Stan Pățitul” așa îl numeau localnicii pe băiatul bolnav, poate tămădui răni și boli.

Lume peste lume venea la poarta casei lor și Stan îi primea pe toți, cânta când se primea să tămăduiască pe cineva din prima.

Petru tot mai rar venea pe acasă, își găsise marea iubire și o părăsise pe Aglaia, care însurise de tot. Începu să bea țuică și mai toată ziua dormea.

Stan deseori se apropia de ea, mângâind-o pe creștet pe când dormea. Nu avuse mila ei, dar atât de mult o iubea.

Când împlinise 10, starea lui se agravă și Parasheva îl duse la o mănăstire din apropiere, poate că acolo aveau să-l ajute, mai ales că un călugăr pricepea bine în ierburi.

Chiar și acolo veneau oameni stând în rând la Stan. Însă starea lui se agrava și el des dormea.

A visat-o pe Maica Domnului, care i-a dat semn că va merge curând la ea, dar i-a arătat și un copac de lângă mănăstire, zâmbind!

Când se trezi rugă să fie dus la cel copac, ce îi apăruse în vis. Era un pin înalt, ce se înălța viguros spre cer, fiind mai înalt decât cupolele mănăstirii.

Lui Stan îi era greu să-și ridice corpul imens, abia de mișca, dar s-a rezemat de copac. A simțit cum o forță imensă a ieșit din el îmbibându-se în copac și a înțeles ce îi arătase fecioara în vis.

A dat puterea de vindecare pinului.

Apoi a mers în odaia sa și fu întâmpinat de tata. Dnul Petru arăta rău, era sur pe față și plin de bube negre. Se vede că contaminase o boală gravă.

-Tămăduiește-mă feciorașule, ruga el umilit.

Stan îl privi obosit și îi zise:

-Nu pot tămădui suflete,pleacă străine, căci nici nu te cunosc.

-Urâciune ce ești, tu ai fost mereu patima familiei! Din cauza ta am plecat de acasă!

-Omule, varsă-ți veninul în altă parte, nu te cunosc, zise Stan.

Petru plecă blestemând în stânga și în dreapta.

Peste ceva timp, veni în vizită Pașa.

-Ca face coca mea, întrebă ea mângâindu-l pe spate!

-Parascheva, să o aduci pe mama la acel pin de lângă clopotniță și să zici să se lipească de el. Și tu, când îți va fi greu sau vreo boală te va cuprinde să te atingi de pin.

Tânăra se uită la el întrebător.

-Tu ești mama vieții mele, iubita Paraschiva zise Stan. Incepu să cânte în voce tare o melodie străpungătoare, care putea sfârteca sufletul oricărui om.

La cămara lui Stan s-au adunat o grămadă de oameni, călugări și enoriași. Starețul mănăstirii înțelese deodată ce va urma, de aceea s-a grăbit să-l miruiască, aflând despre puterea pinului.

-Sărmana mamă, zise Stan , dându-și ultima suflare.

Duminica era rând lângă clopotniță, oamenii se adunau lângă pinul tămăduitor, cuprinzând-ul și pupând-ul. Cineva se lecuia, iar cineva își găsea rostul vieții.

O femeie în fiece seară se apropia de copac și mătura în jur. Era mama lui Stan , care s-a decis să trăiască la mănăstire și să aibă grijă de minunea lui Stan.Chiar avea grijă de copac, minuțios, îl uda, îi afâna pământul în jur, chiar și-i cânta uneori. Avea grijă de el cum nu avuse niciodată pe cât el era viu.

Doar Parasheva era fericită, căci frățiorul ei drag îi venea în vise, îi dădea sfaturi și îndrumări, de ceva timp născuse un băiat, i-a pus numele Stan.

-Tu ești minunea mea Stane, zicea ea ținându-și în brațe coca. De parcă se întoarse înapoi în timp.

Iubiți-vă apropiații, copiii, căci niciodată nu știi cum poate să se întoarcă cursul vieții.

Reclame
Categorii Без рубрики

1 gând despre „Minunea lui Stan.

  1. O poveste extraordinara.Multumim!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close