Balenele Luminii

0_13cbcd_fd8bf077_orig.jpeg

Balenele luminii.

  • Elena, unde ești? Nu te văd! Se auzi o voce abia deslușită.

În jur doar ceață densă, întuneric și frig.

  • Elena, unde eștiii? Se auzi disperarea, din vocea care repeta într-una un nume.

Pași nesiguri se aud în întuneric, un tânăr merge șovăind și privind în jur cu frică, de parcă îl urmărește cineva, un vânt rece suflă prin pletele lui, iar ceața deasă îl scoate din minți. În capul lui se trezesc multe întrebări, cărora nu le găsește răspuns:

” Cine sunt? Ce fac aici? Nu mai țin minte nimic. E frig și vântul aprig îmi taie mădularele, de parcă vine din Arctica. Îmi este greu să respir, ce se întâmplă, unde mă aflu? Și unde este Elena?”

Zăbovește un pic, oprindu-se și cu ochii mirați se uită în jur:

”Cine e Elena și de ce o caut? De ce acest nume îl am în cap, cine e Elena??? Știu că există, dar n-o țin minte…”

– Elenaaaaa! Strigă el.

”Ce-mi mai rămâne să fac, o caut, dacă o găsesc poate aflu cine e  și cine sunt eu?”

Se aud urlete, urlete de lupi…

”Din care parte oare vine urletul? Unde să fug, unde să mă ascund? E  ceață în jur și nimic mai mult nu văd!!!” Fața lui speriată deveni palidă.

”Ce se întâmplă? Nu-mi pot explica! Unde mă aflu?”

  • Elenaaaaaaaaa! Strigă el mai tare și  se împiedică. Coborî privirea jos să vadă ce se întâmplă și văzu un picior, ceața se feri un pic, de parcă era vie, dezvelind corpul unei ființe.
  • Elena, ești tu? Întrebă el, se așeză în genunchi și începu să pipăie corpul foarte rece a unei tinere, care stătea cu capul culcat pe o piatră și părea că doarme. Era nudă și el se sperie, căci simți cum pielea i se strânge de frig și își pipăi corpul, înțelegând că și el este gol, iar mâinile i-au înțepenit de la atâta frig. Fata nu se mișca și el se culcă alături.
  • Elena, eu o să te încălzesc! A cuprins corpul ei înțepenit, care nu dădea nici un semn de viață.

Au stat așa un timp, el adormi și atunci când deschise ochii văzu că fata era și ea cu ochii deschiși, dar țintuiți undeva în neant.

  • – Elena, ești tu? Întrebă el ridicându-se într-un cot.
  • – Radu… Începu să vorbească ea încet, repetând acest nume de parcă răsfoia o carte în creier, vrând să-și aducă aminte cine e Radu…

Au mai stat întinși la pământ în tăcere. Tânărul o luă de mână și ea îi răspunse cu același gest. Degetele lor s-au încolăcit și brusc fața tinerei se lumină.

– Raduuuu! Asta ești tu! sări ea în sus, apoi l-a cuprins pe tânăr strâns de gât.

– Eu sunt Radu… zise el. Eu sunt Radu! Strigă el, de parcă își aminti ceva.

–          Elena, ce facem aici? Ce facem? Tu nu știi?

Tânăra îl privi cu neîncredere.

  • Ce? Întrebă ea.
  • Suntem într-un loc foarte straniu și suntem goi, absolut nuzi, peste tot ceață densă și întuneric. Constată tânărul. Ce se întâmplă, unde suntem?

Fata privi în jur de parcă vroia să se asigure de cuvintele tânărului. Deschise ochii larg, se ridică în picioare și suflă, din gura ei nu ieșeau vapori.

– Nu știu unde suntem, e întuneric, ceață și mi-i frig! Zise ea zgribulindu-se, de parcă simți și ea frigul tăios.

S-au așezat unul în fața altuia. Elena și-a cuprins genunchii, iar Radu se ținea de cap. Au stat un timp așa, înțepeniți, de parcă erau niște statui.

Brusc se auzi din nou urletul lupilor, aparent erau foarte aproape.

Tinerii au sărit în sus auzind aceste sunete neplăcute, care au adus cu sine o frică, o teamă imensă, care-i îndemnă să meargă, de parcă îi împingea înainte.

Radu o luă pe Elena de mână și se porni înainte, unde mergeau nu știau, era cert că urmau să se miște, frica le era motorul. Făceau pași grăbiți și nesiguri, nu vedeau nimic în jur în afară de  întuneric învăluit în ceață, simțeau doar frig și frică. Picioarele lor se loveau de pietre ascuțite, iar frigul se întețea, părul lor se făcuse măciucă, iar din cauza gerului nu mai puteau clipea din ochi, cu privirile înțepenite, cu pielea înnegrită de gerul insuportabil mergeau înainte fiind urmăriți de urletele lupilor, care veneau de undeva din spate.

Au mers mult timp, ore în șir, poate chiar zile, ei nu știau unde merg și nici nu vorbeau, doar mergeau înainte.

Tânăra brusc se opri, trăgându-l puternic pe Radu, ca să se oprească și el.

  • Unde mergem, Radu? Încotro? De unde știi că anume acolo trebuie să mergem? Poate urletele lupilor sunt doar niște fantezii din capul nostru? întreba ea frecându-și mâinile și încercă să-și încălzească degetele amorțite cu suflarea.
  • Ce propui? Să ne oprim? Trebuie să ieșim undeva, nu poate continua mereu această noapte și ceață!? Se indignă el.

Stăteau unul în fața altuia și în jur negreață, doar între ei doi nu se crea ceața, de parcă se topea de la suflarea lor.

  • Trebuie să înțelegem de ce fugim și încotro? Noi suntem în drum zile întregi, nu avem nici ceas, nici compas. Unde, unde suntem? Tot repeta Elena cu o voce tremurândă, îi clănțăneau dinții de frig și buzele albastre erau uscate de vânt, iar ochii s-au înfundat în cap.

Iarăși urlete, puternice, foarte aproape, foarte aproape….

  • Să mergem! O îndemnă Radu târând-o de mână.

Fata din nou se lăsă condusă.

  • – Vreau scăpare, unde ne aflăm? Mama, unde ești? Strigă Radu. Eu am mamă… zise el și ochii lui s-au luminat.

Brusc ceața începu să se disperseze și ei au văzut ceva maro înainte, era în calea lor, de aceea s-au grăbit înspre acea pată maro, care se deslușea din întuneric. Au ajuns în fața unei peșteri, iar din urmă urletele lupilor se întețeau, erau foarte aproape, poate chiar alături și frica din nou îi împinse, ei o zbughiră în interior. Un miros greu îi lovi în nasuri, o greutate enormă se lăsă pe sufletele ambilor, un iz cadaveric se lăsă în jur, de parcă undeva era un trup omenesc descompus…

Ambii și-au astupat nasurile, dar au continuat să meargă. În peșteră era întuneric, dar nu era atât de dens ca afară, puteau să deslușească siluetele pietrelor din jur. Brusc, coridorul prin care mergeau s-a dispersat în două și ei au zăbovit în fața celor două intrări.

  • Eu voi intra primul în acest coridor! Zise Radu. Vreau să văd ce este acolo? Tu stai aici, mă întorc peste un timp! A zis el și rapid a intrat în beznă.

Elena n-a reușit să-i spună nimic, a rămas singură să-l aștepte. Brusc se auziră pași în spatele ei, de parcă cineva intră în peșteră și îi urmărea și atunci când s-a auzit un urlet și un ecou puternic, prin venele tinerii a trecut curentul electric al fricii și ea a zbughit în același coridor în care intrase recent Radu . Mergea repede și respira zgomotos.

Se opri spontan, deoarece văzu o rază de lumină și alergă către ea. A alergat cât de repede putea, iar lumina parcă se îndepărta și mai mult. La un moment dat o opri cineva, ea tresări, era mâna lui Radu.

  • – Iarăși lupii? Întrebă el.
  • -…Da ! răspunse fata cu greu, abia de putea să-și tragă suflarea.
  • – Eu știu de ce suntem aici! Zise el. Privește în sus.

Elena ridică capul sus și văzu un ecran imens care s-a deschis pe podul peșterii, fiind foarte luminos. Se văzu pe sine și pe Radu, pe acoperișul unei clădiri imense, ținându-se de mână, sărutându-se și ținându-se de mâini  au sărit în gol. Iar tot ce au văzut era detaliat, filmat lent, de parcă au căzut zeci de ore. Tinerii au văzut cum fețele și trupurile lor se lovesc de pământ, cum le trosnesc oasele și li se umple trupul de răni și sânge. Din cauza imaginilor urmărite  nu puteau scoate nici un cuvânt. Iar aceste secvențe  se repetau continuu, căderea, lovirea de pământ, moartea …

Erau debusolați, ochii lor pluteau în lacrimi și disperare,  încetul cu încetul le revenea memoria.

Iar din spate iarăși se auzeau urletele lupilor, de  aceea, ei au decis să meargă înainte.  În tunelurile peșterii era mai cald, dar mirosul oribil le tăia nasurile, ar fi vrut să vomite, dar și-au adus aminte că n-au mâncat nimic de foarte mult timp și din nou s-au oprit .

-Mi-e foame… zise îngândurată Elena.

– Mie mi-e sete! I-a răspuns Radu.

Brusc, tunelul prin care mergeau s-a transformat. Pereții peșterii au devenit ca din sticlă, iar de după ei apăreau imagini. Din dreapta erau imagini despre familia Elenei, iar din stânga Radu și-a văzut mama.

Au amorțit din nou, urmărind cu atenție și interes ceea ce se întâmpla pe acolo, de partea cealaltă.

Mama lui Radu stătea în genunchi într-un spital. Tânărul deschise gura de mirare, nu-și dădea seama ce se întâmplă. Pe patul spitalului se afla tatăl lui, era conectat la diverse aparate medicale, ochii îi erau închiși, iar mama plângea în hohote. De ea s-a apropiat un medic și asistenta medicală, care i-au injectat ceva în venă, au culcat-o pe o canapea, iar fața ei s-a liniști.

  • – Dnă, dvs trebuie să rezistați, sunteți unicul om, care poate să-l ajute pe soțul dvs să iasă din comă! zise el. După o așa tragedie, era și de așteptat că inima lui nu va rezista, orice emoție îi putea provoca atac de cord, în cazul lui totul a fost mult mai grav. Noi nu știm dacă el se va trezi vreodată, dar dvs trebuie să fiți tare, pe fiu nu-l mai puteți întoarce, dar pe soț aveți  șanse, doar că trebuie să vă liniștiți! Vorbea domol și răspicat medicul, de parcă cântărea fiecare cuvânt , de parcă își dorea să intre aceste cuvinte unul câte unul în cugetul femeii amorțite de calmantul injectat. Medicul nu știa că tot ce spune el, e adresat lui Radu. După ecranul din sticlă apăru o figură în alb, era greu de-i deslușit fața, doar silueta era mai clară, de fapt în cameră se aflau 6 figuri de așa gen, Radu nu înțelegea cine sunt, dar nu contenea să se minuneze de acest fenomen, unde o vede pe mama și pe tata. Figura în alb începu să scrie pe peretele din sticlă ceva cu litere aurii.
  • ” Cât de mult aș vrea să mor și eu, nu mai vreau să trăiesc, Radu meu Radu, unde ești fiule? Doamne, te rog, i-al pe soțul meu și întoarce-mi-l pe Raducu!!!”

Tânărul înțepeni, acestea erau gândurile mamei lui… Cui se roagă mama? Cui? Nu pot înțelege?! Se întoarse să vadă unde este Elena și văzu că și ea se uită pe cealaltă parte a peretelui, unde se desfășura altă acțiune, ochii ei erau plini de lacrimi.

  • Elena, se adresă Radu. Aceasta e mama ta! De ce stă cu mâinile legate?

Tânăra nu răspundea, șiroaie de lacrimi curgeau pe fața ei și ochii țintuiți la ceea ce se petrecea din spatele sticlei. Mama stătea într-un fotoliu medical și dădea continuu din cap, în jurul ei erau medici și  surorile Elenei, care vorbeau în șoaptă între ele.

  • Nu știu ce să mai facem c să-și revină, poate să apelăm la medicina netradițională? Întrebă una din surori. După cazul Elenei, mama a încercat de 5 ori să se sinucidă… Trebuie de făcut ceva.
  • Nebuna! Acum vezi Elena, ce-ai făcut? Zise a doua soră, îndreptând privirea spre ecranul din sticlă după care se afla tânăra, de parcă o vedea. Vezi ce-ai făcut? Tu ai plecat, dar noi, noi ce să facem în continuare? Mereu ai făcut probleme, din momentul în care te-ai născut! Vorbea cu ură sora.
  • N-o pomeni în nume de rău, nu este bine, totuși a murit și deja cred că a conștientizat multe! Încă nu se știe cui îi este mai greu, ei sau nouă! Ia-te în mâini, trebuie să rezolvăm ceva cu mama. Să apelăm la cineva care ne poate ajuta cu o consultație în medicina netradițională.

Pe ecranul de sticlă începu să apară o inscripție, fiecare literă de parcă se aprindea și ardea câteva clipe creând cuvinte și propoziții:

” Elena, puiul mamei, am vrut să vin după tine, să te ajut, să te scot din Iad. Dumnezeu pedepsește pe toți, care procedează ca tine!!! Dar ce vină ai, ești copil naiv, cum să mă înțelegi că vreau la tine, să te pot scoate de acolo?!”

  • Sunt gândurile mamei, zise tânăra plângând.
  • Da, zise trist Radu.
  • Despre cine vorbește mama? Cine ne va pedepsi? Întrebă tânăra.
  • Nu știu, ai mei tot se roagă cuiva, a cărui nume nici nu-l pot pronunța! zise Radu îngândurat.

Tinerii s-au așezat jos, unul lângă altul, umăr la umăr și nu conteneau să privească în ecranele în spatele cărora îi vedeau pe cei dragi.

Brusc, Elena simți o usturime pe mână, își analiză brațul în semiîntuneric și i-l arătă lui Radu. Tânărul icni și-și întinse brațul. Pe mâinile lor, erau tăieturi, care aparent semănau cu un mamifer. Când s-au uitat mai bine au înțeles că sunt niște balene. Ambii aveau pe mâini tăieturi în formă de balene…

Tânăra a sărit în sus de mirare, fața ei se lumină și ea din nou înțepeni de parcă își aduse aminte ceva dureros. Din acel moment, pe ecranele lor a început să se desfășoare tot ritmul vieții trăite  de ei. Și-au văzut din nou căderile, dar și cauzele unei astfel de decizii tragice.

Au plâns ore în șir, se cuprindeau, în mijlocul unei peșteri, în întuneric, unde mirosea a cadavru și  mucegai. Chinuri groaznice au pus stăpânire pe sufletele lor, iar balenele desenate pe mâini, și tăiate cu lama, îi frigeau, luminau în nuanțe roșii și rănile dureau cumplit, iar și iar, de parcă cineva îi tăia aici și acum.

Dintr-o dată imaginile de pe ecrane au început să se schimbe. Mama lui Radu apăru într-o mănăstire, povestind preotului ceva.

  • Nu ai dreptul să te rogi pentru el timp de 7 ani! Zise dur părintele, el e sinucigaș!
  • E doar un copil, el n-a știut ce face! Plângea mama indignată.
  • Ba da, la 15 ani ești gata să devii tată, nemaivorbind de așa ceva! Responsabilitatea e a lui, nu ai dreptul să te rogi pentru un sinucigaș! Ordonă preotul.

Mama se ridică și plângând, repede ieși din biserică. La ușă o opri o femeie bătrână, o vecină.

  • Du-te la un rabin, el te va îndruma, au rugăciuni puternice pentru cei ce și-au pus capăt zilelor, el te va ajuta, desigur pentru bani. Femeia îi șoptea mamei la ureche adresa. Până la urmă Dumnezeu e unul, nu ai ce pierde, iar apoi, vei vedea efectul, toți spun că după rugăciunile unui rabin li se dau semne.

Radu o văzu pe mama lui alergând undeva.  Elena văzu și ea cum surorile o mângâiau pe mama, ele o cuprindeau de genunchi, o rugau să se întoarcă la normal. Într-un final  au mers la o țigancă, care le-a dat niște indicații:

” Să aduceți 3 monede de aur  cu nominal diferit. Să aduceți pământ de la mormântul sinucigașei și eu voi face alianță cu demonii, să-i lumineze calea celei decedate, îi voi răscumpăra pe o vreme sufletul și atunci să faceți jertfe, o să tai un cocoș negru, o să aveți o oră la dispoziție ca să dați de pomană și apoi gata, nu voi mai putea face nimic pentru ea. Trebuie să o ajutați să treacă de etape, de altfel nici mama voastră nu se va liniști și nu-și va reveni la normal niciodată. Asta e tot ce pot face eu, este o vrajă periculoasă. Iar pe mama voastră o voi scoate ușor din această stare. Să-mi aduce-ți păr de a ei, ordonă țiganca, pe ea o răscumpăr  din ghearele demonilor, căci e vie. Și să nu uitați de banii promiși!”

Apoi ecranele s-au stins și tinerii au rămas în întuneric, lipiți unul de altul. Se lăsă din nou un frig cumplit, doar rana de pe mâinile lor era fierbinte și emana o durere insuportabilă.

Elena plângea în hohote, inima ei nu putea rezista adevărului.

  • Noi am greșit Elena, aici nu este ceea ce ne-au promis! Zise Radu, de parcă dorea s-o liniștească pe fată, dar continua să deducă ceea ce avea în gânduri. Fata scâncea încetișor, acoperindu-și fața.
  • Ne-au promis că aici ne așteaptă ceea la ce am visat mereu, că anume aici ni se vor împlini toate gândurile, în sfârșit vom fi împreună, în sfârșit vom putea deveni liberi și deschiși. Aici vom întâlni ființe foarte dezvoltate și ne vom putea întoarce către ghizii noștri , ca să-i putem ajuta în curățarea societății ” de gunoiul social, de cei slabi”!Că vom deveni regi în lumea ce am creat-o? Bolmojea Radu. Unde este totul ceea ce a fost promis? Unde? În afară de suferință nu văd nimic.
  • Ce tot îndrugi Radu???strigă Elena. Chiar nu vezi că suntem în LIMB?
  • Unde? Întrebă tânărul uimit.
  • În LIMB! Repetă Elena. Eu am citit, înainte să sărim. Am citit unde ajung sufletele sinucigașilor. Între cer și pământ, acolo de unde nu pot ieși niciodată. Acolo unde nu pot fi auziți niciodată și mai ales salvați. Chiar nu ai văzut? Nu ai înțeles nimic? Despre care RAI vorbești? Noi am fost amăgiți, dar eram și responsabili, a fost alegerea noastră… De aici nu-i scăpare, Radu! Înțelegi? Deoarece părinții nu pot să se roage pentru noi, nu pot. Căci noi suntem sinucigași!!! Urla ea smulgându-și părul.

Brusc au auzit din nou urletele lupilor și fără nici o explicație, fata îl apucă pe Radu de mână și au luat-o la goană din nou prin coridoarele peșterii.

Au alergat mult timp, apoi tot atât de spontan s-au oprit.

  • Încotro mergem Elena? Unde? Nu-i sens să mai mergem undeva dacă tot suntem în acest loc oribil. Cum să scăpăm? Nu este ieșire! țipa Radu. Mi-i foame, mi-i foame!!! Repeta el.
  • Taci! Zise Elena. Ascultă.

Se auzi un alt sunet, niște țipete stranii, niște sunete îndelungi, niște cântece parcă, sunetele se repetau!

  • Ce-i asta? N-am auzit până acum aceste sunete!!! Zise Radu. Nu mai merg nicăieri! se așeză el jos. Voi sta aici, lasă mai bine să mă mănânce lupii care se aud, decât să merg undeva! Unde? Nici nu știu, unde?

Tunelul din nou s-a luminat, au apărut aceleași ecrane. Mama lui Radu zâmbea, căci rabinul a acceptat oferta ei și în jurul lui Radu apăru o lumină abia vizibilă.

  • Se roagă! șopti Elena speriată, de parcă se temea să fie auzită.

Niște litere aurii se lăsau peste creștetul tânărului. Fata ridică capul în sus și văzu că și deasupra ei era o ploaie aurie, din fraze și cuvinte.

”Iartă-l Doamne, că nu știa ce face!” sunau cuvintele mamei.

”Primește aceste daruri Elena, ai timp să te căiești anume acum!” se auzi vocea surorii Elenei.

  • Să mă căiesc? Se întrebă tânăra.
  • Daaaaa!!! Roagă-te Elena. Strigă Radu.
  • Cui? Întrebă ea. Ei tot repetă și se roagă cuiva, iar eu nu pot pronunța numele acesta. Nu pot, cât de mult nu m-aș strădui. Ofta Ea.

”Sinucigașa mai are 30 de minute la dispoziție, rugați-vă împreună pentru sufletul ei, deoarece ea nu se poate ruga, numele Domnului în Limb nu se poate pronunța, nici în IAD, nici în Limb. Deoarece acolo nu există Dumnezeu! Și pomenirea lui este interzisă, e lăcașul lupilor necurați” se auzea vocea țigăncii.

Literele aurii curgeau peste Radu.

”Acum doamnă, puteți da de pomană pentru sufletul celui decedat fără de lumânare, fără de Dumnezeu! Să puneți 24 de punți, la toate răscrucile și adăugător la toate fântânile din cale. Eu o să mă rog încă 3 zile, în acest timp să faceți totul după riturile voastre. Eu am deschis calea spre el, voi faceți ce v-am zis!” vorbea rabinul cu mama lui Radu.

Fața tânărului se lumina și el se  desfăta în dușul rugăciunilor care veneau de sus în formă de lumină aurie presărate cu litere strălucitoare, care-i luminau creștetul.

Elena îl privea cu mirare și nu înțelegea cum să se roage, ca să intre și ea sub dușul binecuvântării.

Se aprinse ecranul de pe peretele din partea tinerei. Acolo își văzu sora mai mare, care îi dădea mamei apă. Brusc, mama se uită în partea Elenei.

  • Elena, să te ajute Isus să găsești calea. Eu una îți doresc, să găsești calea spre scăpare!
  • Isuusss! Strigă Elena.

Radu o privi mirat.

  • Da, Isus! Mi-am adus aminte. El a vizitat aceste locuri atunci când ia scos pe Adam și Eva de aici, numele lui se poate de pronunțat aici. Sărea în sus copila.

În acel moment se auzi din nou urletul lupilor, la doi pași de ei și Elena fu apucată de picior de cineva, Radu observând, o apucă de mâini.

  • Roagă-te! Țipa tânărul, roagă-te!
  • Isus, dacă mă auzi, iartă-mă, iartă-mă! Nu am știut ce fac, am fost amăgită, am fost amăgită, de ghizii ”balenelor albastre”…. striga fata. Dar fu și mai tare trasă de picioare și tânărul abia de o putea menține să nu fie târâtă în beznă.
  • Isuse, iartă-ne pe noi păcătoșii. Toți au dreptul la iertare! Striga Radu.

”Doamne, Dumnezeule, ajută-mi copila!” Se ruga sora Elenei, punând flori la mormântul ei. ”Dumnezeu să te ierte, copil pierdut.” Sora se aplecă deasupra mormântului, să sărute crucea și atunci când s-a apucat de marginea crucii și-a tăiat palma de metalul rău prelucrat. Câteva picături de sânge au curs peste cruce, peste fotografia fetei, peste pământul moviliței.

Elena simți, o fierbințeală pe piept, deși era trasă undeva, pe lângă spaimă și disperare simți o căldură și ceea ce o trăgea în beznă,  o eliberă. Fata se ridică, Radu căzu jos din inerție privind-o speriat.

  • A fost o jertfă! Zise Elena.

Pe ecran apăru țiganca care vrăjea deasupra unei sfere de cristal, ea tocmai tăie capul cocoșului negru și privea în sferă. Cei doi se uitară și ei atent ce se întâmplă în sferă și au căzut jos din cauza celor văzute. Căci în sferă au apărut ei doi, în peșteră, iar în spatele lor era o haită de demoni, mii, pe care îi ținea ceva, de parcă un perete auriu. Ambii și-au îndreptat privirea spre acel loc unde erau necurații, dar n-au văzut nimic în afară de întuneric și ceață.

” Hai copii, fugiți!” striga țiganca. ”Mergeți înainte, nu vă opriți!” ”Mergeți, căci mai aveți puțin timp, trebuie să fiți salvați, eu o să mai țin calea pentru voi, cât mai am forțe!”

Pe ecrane apăreau din nou și din nou momentele căderii celor doi, sicriele albe și înmormântările. Au fost înmormântați în locuri diferite, chiar dacă și-au dorit să fie împreună. Părinții lor erau certați de ani de zile și nu le permiteau să fie împreună, de aceea ambii au devenit ”balene albastre”. Au căutat cum să fie împreună și negăsind o ieșire au apelat la ghizi, care nu s-au lăsat mult așteptați. Toate aceste momente erau derulate foarte rapid pe ecranele din sticlă și cei doi tremurau, tremurau de frică. În jur se auzeau sunete stranii, de parcă cineva vrea să spargă un perete, lovituri, zgârieturi și urlete. Tinerii înțelegeau că trebuie să fugă, dar conștientizarea i-a pironit pe loc.

”Doamne, de ar fi știut de ce nu le dau voie să fie împreună!” vorbea mama lui Radu. Să fi spus, poate că evitam această nenorocire. Iartă-mă Elena, iartă-mă Raducu, eu nu puteam permite așa ceva, nu puteam să vă dau voie să fiți împreună!”

  • Ce tot spune ea? Întrebă Radu.
  • Nu știu, răspunse tânăra, îndreptând privirea spre al doilea ecran, unde vorbeau surorile ei.

” Doamne, azi mama într-una repeta cât de mult îl iubește pe tata lui Radu, îți imaginezi? Mi-a povestit că au fost împreună de mulți ani și nu a fost să fie… Au fost despărțiți mulți ani, deja fiecare avea familia lui și uite că s-au întâlnit din nou, atunci când tata a părăsit-o pe mama. Dragostea a răbufnit și uite așa s-a născut Elena, mezina.” Povestea în șoaptă una din surori. Cealaltă o privea uimită.

”Vrei să spui că Radu și Elena sunt frați?” întrebă cealaltă soră. Eu credeam că e de la tata. El ne vizita des, mă gândeam că se vor împăca. Poate de asta tata și a plecat, deoarece a aflat că a fost înșelat…?!!!” se mira ea.

Cei doi au încremenit, nu le venea să creadă…

Urletele din spatele lor se întețeau.

  • Nu, nu vreau să cred! Striga Elena. Nu poate fi așa ceva. Conștientizarea o măcina. Cum așa? De ce nu ne-au spus? De ce?

Radu o cuprinse și o apucă de braț, îndemnând-o să meargă.

  • Trebuie să mergem, zise el, trebuie!
  • Nu vreau nicăieri, lasă să mă mănânce demonii, nu vreau nimic…Ce proști suntem. ”Balene albastre, ce prostie, prostie!” Cum de am putut ajunge așa. Să fi știut adevărul, nu eram aici! țipa ea.

Într-un moment pe ecrane s-a schimbat totul, a apărut o întunecime albastră, iar din întunecime pluteau spre ei balene, sute de balene cu gurile deschise și veneau cu o viteză imensă, de parcă îi vedeau.

Frica, frica din nou i-a pus pe jar pe ambii. Au început să alerge și alergau atât de repede încât le părea că plutesc în aer. De parcă zburau cu viteza luminii prin tunelurile peșterii.

În dreapta și în stânga lor, pe pereții de sticlă a tunelurilor se vedeau balenele albastre, care îi goneau, înotând după ei, gata să-i ajungă.

-Isus, dacă exiști! Ajută-mă te rog, eu iau responsabilitatea asupra mea. Eu am greșit, recunosc, nu am știut totul, deși m-am informat, speram totuși că poate fi altfel, m-am lăsat măgulită, m-am lăsat intimidată. Am fost prea supărată pe rude, fiindcă nu-mi dădeau voie să fiu cu Radu. Tata lui Radu e și tatăl meu, de unde puteam să știu? Iartă-mă, te rog, te implor… se ruga în voce tare sărmana fată, de abia de-și putea menține respirația, dar continua să vorbească.

Tânărul ducea lupte interne, alerga, o trăgea și pe Elena din urma lui, el lumina, din creștetul lui venea o rază luminoasă și el vedea calea înainte, căci mama lui se ruga și rabinul nu contenea să se citească rugăciunile speciale. El conștientiza că fusese orbit de minciuni, dar își dădea seama că totuși era și responsabilitatea lui, nu putea blama pe nimeni, căci viața îi aparținea doar lui. Nu putea să scoată din cap ”jocul” la care a purces, jocul care i-a secătuit capul de orice gând lucid.

”Cât de naiv am fost, credeam că pot scăpa de lumea asta fără de piedici și nu vom avea nici un fel de obstacol aici, că nu există pedeapsă, că nu există IAD, că nu există Dumnezeu. Doar eu sunt creator? De ce oare credeam totul? De ce? ” El se opri, lumina din fruntea lui dispăru și nu mai vedea calea.

Elena îl privi nedumerită, balenele îi ajungeau, veneau cu o viteză uimitoare.

  • De ce te-ai oprit? Îl întrebă tânăra. Ești fratele meu, îmi ești sânge. Roagă-te și tu, împreună vom învinge întunericul! Strigă ea.
  • Isuse, te iubesc! Iartă-mă că mi-am distrus părinții, iartă-mă că mi-am curmat viața, iartă-mă că am fost slab și am sărit în gol! Șoptea el.

Apoi au început să se roage în unison și calea lor se lumină. Au mai mers un pic, apoi au văzut ieșirea din peșteră. Au ieșit și erau pe marginea unui mal înalt, pe un loc stâncos, iar în jur ocean. În ocean se vedeau cum sar balenele albastre, sar în sus spre ei, de parcă vroiau să-i ajungă, amurgea și tinerii nu știau cum să procedeze mai departe. Nici nu-și imaginau ce va continua.

Oceanul se acoperea de valuri imense în care pluteau balenele, erau zeci, chiar sute, de parcă oceanul întreg era format din aceste mamifere imense și țipetele lor erau asurzitoare.

Frica, frica îi copleși pe cei doi și ei s-au oprit așezându-se pe marginea stâncii. Drum întors nu mai aveau, peștera din spatele lor dispăru și în față nu-i aștepta nimic bun.

Din când în când pe capurile lor se așeza câte un cuvânt auriu, care era trimis prin rugăciunile părinților și asta le dădea forțe și speranțe pe un timp. Erau doar ei, stânca și oceanul, nimic mai mult.

Amurgi și se făcu întuneric, se auzea doar apa bolborosind și se vedeau ochii roșii, sclipitori ale balenelor care se îmbulzeau prin apă.

  • Ce să facem mai departe? Întrebă Elena.
  • Am ajuns până aici și uite că nu putem să mergem înainte. Constată Radu.
  • Cât timp a trecut? De când suntem în aceste locuri, știi? Întrebă fata.
  • Nu știu, demult. A trecut foarte mult timp.

Pe cer se deschise un ecran și pe el începu să se deruleze imagini din viața celor vii și a celor dragi. Surorile Elenei făcură tot ce le spuse țiganca, vrăjitoarea și-a onorat obligațiunea și mama se făcu mai bine, fu luată acasă. Însă nu mai era așa ca înainte, se rugă să fie dusă la mănăstire, dorința i-a fost îndeplinită.

”A trecut 6 luni de când au sărit cei doi! Zicea una din surori. Din cauza ei viața noastră s-a spulberat, nu mai avem șansă să ducem un trai decent…”

” Nu te văita”! zise sora mai mare. Elena oricum va rămâne în inimile noastre, n-o putem scoate din viața noastră din cauza deciziei ei, a fost libera alegere, să fi știut eu despre jocul ală tâmpit, poate că o scăpam.”

”Da, mama e deja mai bine, doar că din nou e departe. Poate e mai corect așa, își va ispăși păcatul, deoarece se simte atât de vinovată că l-a înșelat pe tata și nu i-a spus Elenei adevărul,  ia interzis totul mereu, acum o înțeleg, o ferea pe aia mică!” plângea sora mijlocie.

Surorile s-au cuprins și plângeau împreună, iar Elena avea un nod în gât, din cauza ei ele nu vor mai fi fericite niciodată, se măcina ea. ȘI cu cât mai mult se gândea la impactul celor săvârșite de ea, cerul se înnegrea și o parte din ecran dispăru.

Radu se mai uita pe partea ecranului rămas unde îl vedea pe tata, care stătea nemișcat și mama care plângea lângă el. Bârfele începuseră să circule și nu dădeau pace celor două familii.

”Tu ești vina, neghiob bătrân! Tu ești! Copilul nostru putea fi viu dacă îmi spuneai, dacă mi te mărturiseai mai înainte, dacă îmi dădeai voie să le povestesc. I-am ferit cum am putut! Simțeam eu că familia asta e spurcată, dar nu înțelegeam de ce, care e cauza că îi urăsc așa de mult?!” Striga femeia, lovindu-l pe soțul ei piept.

  • Tata, mama, nu!!! Striga Radu.

Ecranele s-au stins și s-a lăsat un întuneric dens și doar țipete-le balenelor albastre se auzeau, urlau și zbuciumau apele oceanului.

Radu o cuprinse pe Elena, o luă în brațe și atât de puternică era dragostea lor încât unul pentru altul se rugau în gând. Iar lumea în care se aflau ei, era creată doar de sufletele lor rănite.

Brusc din depărtare s-a văzut un bob de lumină. Apoi se făcu mai mare, mai mare și niște siluete strălucitoare  se deslușeau prin întuneric.

Dinspre orizont, spre stânca pe care se aflau, se apropiau două pete aurii. Copiii s-au ridicat în picioare și nu le venea a crede ce văd. Două balene imense, două balene aurii, pline de lumină se apropiau de mal, de stânca pe care se aflau. Erau atât de mari, mai mari decât cele ce mișunau prin apă. Ele s-au oprit în dreptul tinerilor  de parcă așteptau ceva. Apa în jurul lor era cristalină, iar balenele albastre s-au ascuns prin apele întunecoase, depărtându-se de lumina care era emanată de fantasticele figuri ale balenelor luminoase.

Elena și Radu s-au luat de mâini și din nou au început să se roage, rugăciunile lor erau mai ferme, ei deja știau unde au greșit și se rugau să fie salvați.

  • Ați greșit copii! Se auzi o voce răsunătoare de parcă era un tunet.

Tinerii s-au speriat, s-au cuprins și mai strâns.

Ceața și întunericul din jurul lor s-a dispersat, și ei au început să vadă lumea reală care-i înconjura. În câteva clipe de ei s-au apropiat 6 figuri luminoase, 4 erau mai mici și 2 erau foarte mari. Cu timpul s-au reliefat figurile și tinerii au văzut niște ființe minunat, perfecte, îngeri. Sufletele copiilor s-au bucurat, fețele lor s-au luminat.

  • Nu vă bucurați înainte de timp! Spuse serios unul din îngerii mai mari. Vom merge la măsurări! zise el sec. Acolo vom vedea cât cântăresc sufletele voastre pierdute! Zise îngerul cu 4 perechi de aripi.

Doi îngeri zâmbitori s-au apropiat de fiecare dintre copii, i-au cuprins, de parcă i-au înglobat. Apoi și-au luat zborul, toți împreună. Îngerii mai mari zburau înainte, iar îngerii mici din urmă. Radu se gândi:

”Oare unde zburăm?” și primi un răspuns instantaneu, dar nu verbal, parcă o voce din cap îi spuse:

” Mergem să fiți cântăriți, faptele bune și rele pe care le-ați înfăptuit în timpul vieții!”

”Cum de am fost auziți?” se gândi Elena și primi un răspuns imediat.

” Rugăciunile părinților voștri au ajuns la voi și v-au dispersat întunericul, ați putut să vă rugați și ați scăpat de LIMB! Se întâmplă foarte rar, extrem de rar.”

  • Vom mai vedea încă, dacă este legitim așa ceva! Zise cu voce dură unul din îngerii cu rang mai înalt.
  • De ce sunteți atât de mulți? Întrebă Radu. Știam că fiecare om are câte un înger?! Se miră el.

În capul lui răsună din nou vocea blajină a îngerului în interiorul căruia se afla:

”Suntem îngerii apărării, ne-am unit, îngerii părinților voștri și îngerii voștri. Ați avut mare noroc, căci dragostea voastră a rezistat și după moarte, v-ați rugat unul pentru altul! E un mare plus, ați creat lumină, care ne-a permis să vă vedem. Căci întunericul a pus stăpânire pe sufletele voastre. Noi nu vedem sinucigașii și de aceea nu-i putem salva. Iar voi ați creat lumină prin iubirea părinților voștri și a voastră”.

Radu se zgribuli și o privi pe Elena , care părea și ea pierdută. Chiar dacă simțeau dragostea pură și nemărginită a îngerilor care-i conduceau, le era frică de ceea ce urma.

Au ajuns în fața unei scene imense, cortina s-a ferit și în față lor a apărut un înger imens cu un cântar de aur în mâini, avea 30 de rânduri de aripi, care au acoperit tot cerul.

-Apropiați-vă! a tunat vocea lui

Îngerul lui Radu s-a apropiat de el. De pe Radu au căzut pietre nestemate și pietre simple, care imediat și-au găsit locul pe cântar, același lucru s-a întâmplat și cu Elena.

-Ce sunt aceste pietre? Întrebă tânăra.

– Sunt faptele și gândurile tale, atât bune, cât și rele. Îi răspunse îngerul.

Peste un timp de îngerul dreptății se apropie îngerul cu 4 rânduri de aripi, părea nemulțumit și foarte agitat urmărind foarte atent cântarul.

  • De ce îngerul acesta este atât de dur cu noi? Întrebă Radu.
  • Deoarece este un precedent, faptul că ați ieșit la lumină, după o sinucidere. Este imposibil, dar voi ați demonstrat inversul. Acum el se luptă cu divinitatea și cu sine însuși, el este apărătorul Raiului, voi sunteți păcătoșii! El nu va permite atât de ușor să mergeți spre lumină. De aceea trebuie să așteptăm.

Elena închise ochii de atâta încordare.

”Doamne, dacă mă auzi, găsește soluția corectă pentru noi!”

Peste un timp unul din îngerii mai mari s-a apropiat de cei doi.

  • Nu sunt mulțumit de hotărâre, dar o să mă conformez, decizia e următoarea:

”Nu aveți dreptul nici în Rai și nici în IAD. Sunt prea multe piedici pentru ambele lumi. A rămas o singură soluție să vă renașteți pe Pământ. Această hotărâre se ia rar, dar e necesară, căci altfel nu veți învăța lecția. Din nou veți fi iubiți, vă veți regăsi la 20 de ani și o să vă căsătoriți. Dar nu e atât de vesel ce va urma, să nu credeți, copiii voștri, se vor sinucide unul după altul, iar ultimul copil va fugi de voi și de casă și niciodată nu-l veți mai vedea. Fericirea voastră va dura doar până la 50 de ani, după, vă așteaptă tragedie după tragedie, n-o să vă puteți sinucide, deoarece Radu va fi paralizat, iar Elena va fi internată în spital pentru nebuni, într-un fel veți urma viața și suferința părinților voștri. În interior veți simți toată ”frumusețea” pierderii. Elena va înțelege perfect de ce i se întâmplă astea, ea își va aduce aminte de aceste clipe petrecute aici cu noi, dar nu va fi crezută de nimeni. Iar Radu va sta 10 ani în paralizie, suferind în fiecare zi din cauza copiilor care s-au sinucis. La urmă, veți muri unul departe de altul, într-o zi. Și sunt sigur, nu veți avea parte de RAI, deoarece așa tragedii înrăiesc sufletele și veți fi aruncați în sfârșit în IAD, acolo unde e locul tuturor sinucigașilor, alături de copiii voștri, care deja vă vor aștepta acolo!”

Verdictul îngerului a avut un impact puternic asupra celor doi, ei au început să plângă și să se roage să fie miluiți și salvați.

Dar fața îngerului era fără de emoții, de parcă era din granit, îi privea lung și ochii lui scăpărau.

Radu plângea rugându-se:

”Doamne Isuse, salvează sora mea, pe Elena, deoarece soarta asta e prea grea, măcar unul din noi să fie lucid, să ne putem ruga pentru copiii noștri, precum au făcut-o părinții noștri!”

”Doamne Dumnezeule cel mare, ajută-l măcar pe Radu, să poată ieși din paralizia pe care îl așteaptă, ca să poată salva copiii și să-i poată ajuta măcar cu rugăciunea. ” se ruga Elena.

Brusc, apăru un curcubeu și o lumină imaculată, chiar și îngerul dur a aplecat capul în jos. Totul a durat câteva clipe și a dispărut.

Au început să cânte trompetele heruvimilor și serafimilor, corul Raiului se auzea chiar și în LIMB,  hotărârea divinității fu acceptată unanim.

Cu capul plecat, îngerul cu patru rânduri de aripi zise:

”Puteți pleca! Nu veți renaște acum, divinul a găsit o altă soluție, dar numai voi doi puteți s-o descoperiți. Nu veți merge nici în RAI, nici în IAD, veți continua să dezvoltați ceea ce ați început. Și dacă în concluzie faptele voastre vor fi considerate bune, veți fi ierta-ți totalmente, doar că eu n-o să vă spun soluțiile, eu am avut alegere să vă spun sau nu. Am decis să nu spun nimic, nu sunt de acord cu sinucigașii și nu voi ajuta cu nimic!!! Se tot indigna îngerul.”

  • Duceți-i acolo de unde i-ați luat! Ordonă el îngerilor în care se aflau cei doi.

Au fost transportați pe stâncă și lăsați-i acolo. Înainte de plecare cei doi îngeri călăuzitori i-au îndrumat:

  • Nu pierdeți timpul în zadar, aveți mult de făcut. Puteți influența lumea celor vii, numai să fiți uniți. Visul e ceea ce puteți crea. Zise unul din îngeri.
  • Aceste 2 balene aurii vor fi călăuza voastră și un mijloc de transport, deoarece lumea în care vă aflați este periculoasă. Dacă veți reuși să schimbați vieți, vă vom ajuta, vom fi cu voi în momentele cele mai grele. Totul trebuie făcut din dragoste, orice veți face, nu folosiți ura. Doar așa veți putea salva multe suflete.

Brusc se auzi o trâmbițare zgomotoasă și îngerii au dispărut. Cei doi au rămas dezorientați pe marginea stâncii. Iar jos, în apă așteptau balenele aurii.

Radu o luă pe Elena de mână și au început să se roage intens, o făceau în unison și ei simțeau efectul rugăciunilor lor, căci lumina deasupra creștetelor lor se intensifica.

  • Noi suntem ceea ce creăm! Zise Radu! Acest gând îi lumină fața și el se umplu de entuziasm și energie.
  • Haide Elena să creăm o punte, să putem coborî spre balene. Zise tânărul.
  • Ești sigur? întrebă fata.
  • Nu avem nimic de pierdut, oricum suntem morți! Zâmbi tânărul. Închide ochii și desenează-ți în cap o punte.

Ambii au închis ochii și au început să creeze. Îngerii se iveau uneori de printre nori bucurându-se de ceea ce văd, le aruncau câte un gând senin. Iar atunci când celor doi le-a reușit să creeze o punte, se minunau și săreau în sus de bucurie. Acum cei doi urmau să pășească pe ea, acest fapt era la fel o verificare, să se vadă câtă credință au ei în ceea ce au creat.

Chiar dacă Radu a fost inițiatorul acestor manipulări energetice, Elena a pășit prima. Puntea s-a scuturat un pic, de parcă era din gelatină, atunci Radu a întărit-o cu gândul,  imaginându-și că este creată din oțel și menținută de stâlpi din beton. În așa mod au creat primul lor podeț, pe care s-au coborât spre cele două balene. Una îi aparținea Elenei și alta era pentru Radu. O dată așezați pe ele, balenele i-au înglobat, precum o făcură îngerii mai înainte și cei doi se aflau în totală siguranță, frica lor s-a dispersat, erau plini de gânduri frumoase, dar încă nu știau ce vor face. Balenele au pornit prin oceanul negru, vâslind cu aripile imense, alungând cu lumina lor balenele albastre, care se ascundeau în negura oceanică. Dar ele nu se duceau departe, urmărindu-i pe cei doi continuu.

Pentru prima oară Radu și Elena au adormit, căci în interiorul balenelor era umplutură divină, care le crea confort și siguranță. Au dormit mult timp, iar atunci când s-au trezit se simțeau fericiți căci îngerii le-au trimis un vis, iar ei au găsit soluția.

” Au visat copii care nu au somn, copii ca și ei, care stau în fața monitoarelor, copii care țin în mâini gageturi scumpe și fac serfing pe valurile oceanului internetului. Apoi au văzut ceva cunoscut, un site, o denumire, niște colegi, secvențe abrupte #balenealbastre…”

După ce s-au trezit, deja știau ce vor face. Puteau comunica telepatic și se simțeau de parcă erau unul în altul, atât de strânsă a devenit legătura lor.

Au decis că de astăzi vor fi cei care vor salva copiii implicați în ”jocul morții” care i-a adus pe ei înșiși aici, în negreața neantului.

Au început ușor, au creat ecrane, zeci și sute de ecrane, de pe care puteau urmări pe toți copiii implicați în acest joc. Au înțeles că acești adolescenți aveau multe în comun, erau gingași, curați, slabi de fire, buni la suflet și dezorientați, din cauza stărilor hormonale nu simțeau dragostea apropiaților și căutau ceea ce le va ușura existența, implicându-se în ”jocul balenelor”.

Radu și Elena au conlucrat minunat, ei creau coridoare spre creierele adolescenților. Radu le arăta vise despre balenele hrăpărețe, care mișunau pline de ură și flămânde, iar Elena deregla rețelele de socializare, virusând site-urile create de ”ghizii” jocului. În așa mod au salvat câteva zeci de copii, dar au avut și cazuri grave, atunci când adolescenții nu țineau minte visele și continuau cu perseverență să-și caute moartea. Elena crea un portal și pentru un moment apărea în fața adolescentului neînțelegător și le arăta semnul de pe mână, rana tăiată în formă de balenă și decesul său. Era o muncă grea, după fiecare succes, cei doi adormeau, iar îngerii călăuzitori îi aplaudau dându-le noi forțe.

Într-o zi vrând să salveze o copilă, au descoperit ceva straniu:

-Cine e aici? Întrebă Mona, o adolescentă, care simți ceva straniu în camera ei. Auzi niște voci , care se șoșoteau. Eu vă simt! Zise ea. Sunteți doi, fată și un băiat! Ce vreți de la mine, țipă fata și se băgă sub pat.

Cei doi nu știau cum să procedeze, Radu a decis să vorbească.

  • Sunt Radu și suntem morți, ne-am sinucis și vrem să povestim lumii întregi ce este acolo, de partea cealaltă. Totul ce vi se dictează este o minciună!

Mona tresări, dar nu se mișcă de sub pat.

  • Eu sunt Elena, noi am murit, dar dacă ne auzi, este un mare avantaj! Căci împreună putem salva și mai mulți copii! Zise Elena privindu-l pe Radu, care se umplea de culorile curcubeului. Radia.

Mona ieși de sub pat.

  • De ce eu? Întrebă ea.
  • Nu știu, zise Radu. Fiecare își are misiunea lui. Noi astfel ne ispășim pedeapsa. Să te culci, iar noi își vom arăta toată ”căderea” noastră, zise Radu.

Mona ascultă și se culcă, a visat toată istoria celor doi, iar când s-a trezit nu se putea opri din plâns, deoarece atât de mult totul semăna cu viața ei.

Acum îi era mai ușor, deoarece Radu și Elena erau mereu conectați în creierul ei și îi răspundeau instantaneu.

  • Ce trebuie să fac? Întreba Mona.

Cuplul îi dădea indicații și în așa mod adolescenta a devenit un adept al balenelor salvatoare, a balenelor luminii. Elena găsea ip adresele celor implicați în joc, iar Radu găsea adresele ghizilor.

  • Cine sunt ”ghizii”? întrebă Mona. De ce fac atâta rău?
  • Sunt oameni demonizați, profund bolnavi. Ce poate fi mai delicios decât un suflet naiv și curat de parte celor negri. E forță! răspundea Radu.

Mona încercă să povestească prietenilor despre ceea ce aude, dar fu luată în derâdere. Colegii o numeau baba Vanga, denigrând-o! Dar ea deja nu se mai supăra. Știa că misiunea ei este mult mai importantă.

Cu timpul și lumea celor doi se schimbase. Oceanul învolburat, acum era mult mai liniștit, iar balenele albastre erau foarte departe, multe din ele s-au transformat în lumină și i-au urmat. Dar misiunea lor nu s-a terminat aici.

Mona a creat un site ”Balenele luminii”. Unde a implicat câțiva voluntari care urmau să ajute copiii depistați, care s-au implicat în ”jocul morții”.

  • Radu, se adresă ea. Arătați-mi cum ați fost în timpul vieții! Rugă ea.

Brusc computerul ei începu căutarea și dădu de un articol scris cu 1 an în urmă.

  • Voi ați locuit aici, nu departe!? Eu am auzit de cazul vostru. Eu vreau să vă ajut cu ceva. Vreau să mă călăuziți să găsesc părinții voștri.

Radu și Elena au tăcut câteva zile, ei nu vroiau să sperie pe cei dragi lor, dar la insistențele Elenei au rămas de comun acord, că trebuie să iasă la legătură cu  cei dragi.

Au îndrumat-o pe Mona unde trebuie să meargă. Tânăra merse la mama lui Radu, care o primi rece și o alungă, considerând-o nebună. Însă fata nu se lăsă, merse la surorile Elenei, care nu au înțeles din prima ce vrea să spună Mona.

  • Vrei să spui că tu comunici cu Elena? Întrebă arogant una din surori.
  • Da! zise ferm Mona. Elena a spus că ați fost la o vrăjitoare și o oră de vreme rugăciunile voastre au lucrat de minune și acea oră a scos-o din labirintul Limbului.

Surorile Elenei auzind cele spuse s-au albit la față, au chemat-o pe Mona în casă și mirate o întrebau de unde deține această informație.

De comun acord cu ”balenele salvatoare” Mona a povestit totul ce știa despre drumul celor doi sinucigași. Surorilor nu le venea a crede, dar detaliile pe care le descria Mona erau atât de veridice încât fetele n-au rezistat și au început să plângă.

  • Vezi! Spuse una din surori. Ți-am zis că rugăciunile sunt auzite. Ce straniu. Ce face ea acum? Elena, te iubesc, să știi!!!

”Și eu vă iubesc enorm! vorbea Mona din numele Elenei. O putem readuce pe mama la viața normală, rugăciunile ei au fost auzite!”

Și procesul a început. Mona și surorile Elenei, sub conducerea celor 2 suflete, au adus-o pe mama acasă după ce i-au povestit toate cele întâmplate. Femeia cu lacrimi în ochi a vorbit ore în șir cu Mona și complet s-a reabilitat.

Mama Elenei a decis să meargă la spital, la tatăl lui Radu, care se afla încă comă. Luându-l de mână femeia îi vorbea, plângea și își cerea iertare, sărutându-i creștetul. Bărbatul dădu semne de viață. Cu timpul bărbatul s-a reabilitat complet, dar a vrut să vorbească și el cu fiul său și acest moment a fost unul de răscruce pentru viețile celor 2 familii.

  • Radu, ești aici? Întrebă tata cu vocea tremurândă.
  • Da sunt! răspundea Mona.
  • Știai că te vedeam atâta timp cât eram în comă? Am fost alături de voi! Eu vă deschideam ecranele să vedeți adevărul!? Îngerii mei vă ajutau. Plângea tata.
  • Tată, ești fericit? Întrebă Radu.
  • Nu fiu-le! Nu sunt. Răspunse bărbatul.
  • De ce niciodată nu ți-ai urmat inima și n-ai mers din urma intuiției proprii? De ce nu te-ai căsătorit cu mama Elenei? Tot întreba Radu.
  • Deoarece nu vroiam să crești singur, fără tată. Răspunse bărbatul.
  • Dar a crescut Elena fără tată și în minciună continuă. Ce ați creat voi? De ce te consideri acum vinovat? Dacă o părăseai pe mama mea, ea putea să-și găsească demult fericirea, iar eu aveam să fiu educat de tată vitreg, care avea să mă iubească foarte mult și putea să-mi ofere tot ce este mai bun. Iar Elena avea să devină savant, datorită dragostei tale care o aveai pentru ea.

Toți cei prezenți plângeau în hohote, căci înțelegeau că nu există bine și rău, există doar decizii, responsabilitate și frica care trebuie stârpită din viață.

Mama lui Radu oricum plecă în altă țară urmându-și intuiția, acolo și-a găsit fericirea. Radu a călăuzit-o să-și găsească bărbatul dorit, iar atunci când a aflat că bărbatul datare un fiu născut într-o zi cu Radu, a înțeles că este un semn și nu s-a ferit, s-a lăsat copleșită de sentiment și recunoștință față de tot ce i se întâmplase.

Mama Elenei și tata lui Radu au încercat să o ia de la capăt, s-au căsătorit și au devenit un cuplu fericit.

Sora mai mare a Elenei a întemeiat un fond care se numea ”balenele luminii”, datorită acestui fond a ajutat mulți adolescenți aflați în impas, le plătea pentru învățătură și îi ajuta să-și găsească scopul în viață.

Cealaltă soră devenise inginer programator și a creat un virus genial, care bloca toate siturile ”balenelor albastre” înlocuind orice link cu o altă adresă ”balenele luminii”. Pe acest site, adolescenții puteau afla istoriile reale despre viața și moartea celor doi îndrăgostiți, racolați de ”balenele albastre”.

Mona a devenit un medium foarte puternic, datorită sufletelor lui Radu și a Elenei ea putea descifra orice pericol care putea surveni, putea găsi criminali și descoperi crimele demult clasate, conlucra de minune cu organele de poliție. Datorită ei au fost depistați toți coordonatorii piramidei ”baleneloralbastre”.

Bucuria lui Radu și a Elenei era nemărginită, au crescut, luminau și erau gata de următorul pas…

Văzându-i pe toți fericiți și atâtea suflete salvate, cei doi s-au apucat de mâini și din cer au pogorât îngerii, care zâmbeau larg. Îngerul cu 4 rânduri de aripi era și el, de data aceasta avea o față senină, plină de bunătate și respect.

–          Nu credeam că e posibil așa ceva! Zise el cu voce tremurândă. Dar uite că v-am adus ceva minunat! O veste bună, datorită străduințelor voastre și succesului în credință și conlucrare, o să vă renașteți și o să creați lumină în viețile celor dragi, dar și în viețile multor oameni… zise el și brusc cei doi s-au aciuat într-un coridor lung, deasupra oceanului, de unde vedeau balenele luminoase, care erau bunătatea lor, iar balenele albastre ce mișunau în jur erau fricile și gândurile lor negative, care s-au dispersat în apă pentru totdeauna.

Coridorul îi magnetiza, absorbindu-i și ambii au porni într-un drum lung, la un moment dat tunelurile s-au dispersat și ei au dispărut, despărțindu-se, dar nu pe mult timp. Iar atunci când una din surori a anunțat că este însărcinată, cealaltă a sărit în sus de fericire arătând și testul său de sarcină fiind pozitiv.

A fost un mare semn pentru toată familia în acel moment, în care copii surorilor s-au născut în aceeași zi, una a născut un băiat, iar cealaltă născuse o fată și atunci când au pus copiii unul lângă altul ca să-i fotografieze, cei doi prunci s-au apucat de mâini și s-au cuprins atât de strâns încât toți cei din jur au icnit și deja știau ce nume le vor pune.

Mare era bucuria tuturor. Cei doi creșteau atât de uniți, anume ei au fost cei care au inventat și au creat un mirocip cu denumirea ”balenele  luminii” care se implanta adolescenților, ca să le stabilizeze psihicul și să-i ferească de suicid.

Ambii au devenit savanți renumiți și au scris zeci de cărți despre credința internă care creează totul, fie aici, fie dincolo, în cealaltă lume.

Nu contează cât de nefericit te crezi, oricând și oriunde poți găsi soluționare problemei, fără de a parcurge la metode care doar agravează viața și soarta celor rămași în viață!

 

ii7lp_O1HyY.jpeg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame
Categorii Без рубрики

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close