(U)mărul Evei

805.jpg

 

 

 

Soarele răsări atât de vesel în ochii Evei. Chiar dacă era toamnă târzie ea își puse ochelarii de soare în gentuță, se privi în oglindă pentru ultima oară și ieși pe ușă, închizând-o foarte atent, să nu-și trezească familia.

Era o zi de sâmbătă atunci când fusese chemată la o convorbire, dis-de-dimineață i-a fost aranjată întrevederea cu angajatoarea, acest sunet fusese atât de neașteptat pentru ea, încât de bucurie nu putu dormi noaptea, rulând în cap tot felul de situații și întrebări la care ar putea fi supusă.

Femeia zâmbi, aranjă elegant ochelarii pe nas și cu pași vioi se porni pe traseul propus. Oficiul se afla în alt capăt al orașului, de aceea femeia grăbi pasul ca să ajungă la timp, coafura ei ușoară sălta, iar vântul răzleț îi răsfira bretonul. Simțea răcoarea care adia pe fruntea ei, iar în cap s-a instalat o liniște nemaipomenită, nici seamă de frică! În scurt timp silueta femeii dispăru în subterana unei stații de metro.

Garnitura de tren se opri și ușile vagonului s-au deschis chiar în fața ei, a urcat vioi, și-a găsit rapid un loc liber, s-a așezat atent să nu-și șifoneze fusta, și-a aranjat gentuța pe brațe, a etalat ceasul de pe mână cu cel din stație și apoi ușile s-au închis. Trebuia să parcurgă un drum lung care dura jumătate de oră. Eva privi în jur observând orice detaliu, oameni somnoroși, alții cu priviri absente, indiferenți și morocănoși, de aceea își relaxă spatele arcuit de atâta încordare, respiră adânc și se lăsă dusă de gândurile care rulau imagini intense, depănând pe ecranul interior secvențe și siluete bine cunoscute.

A trecut mai bine de un an din momentul în care viața ei s-a schimbat radical, de când l-a cunoscut pe Adrian și fetele. Deși niciodată nu s-a gândit să întemeieze o familie, Eva zâmbea blajin amintindu-și clipele plăcute alături de cei dragi.

Lăsă copiii dormind și pe Ad sforăind încet în fotoliu, ceașca de cafea aburea pe măsuța din față. El se trezi mai devreme să-și petreacă soția la prima convorbire, la care fu invitată, voia să o sărute pe nas ca de obicei, dar adormi în fotoliu în timp ce Eva se coafa. Femeia nu-l trezi, îl admiră în liniște, îi făcu cruce în aer și se grăbi să plece.

N-au făcut nuntă, s-au înscris rapid ca să poată începe perfectarea actelor pentru adopția fetelor și n-au mai avut timp de tot felul de dulcegării nupțiale. Au promis unul altuia că vor organiza o ceremonie atunci când se vor aranja mai bine. Eva își privi mâinile și degetele subțiri, nu avea inel pe deget, iar unghiile erau vopsite cu o ojă maro, prima pe care o găsise printre cutiile încă nedespachetate. De ceva timp s-au mutat într-un alt apartament mai spațios.

Simțea o ușurare pe suflet, un fel de plăcere care puse stăpânire pe trupul și mintea ei, îi era mai ușor să gândească. Ea avea familie și acest fapt o bucura enorm, știa ce are de făcut și această convorbire urma să-i aducă o nouă evoluție, era sigură în tot ce-și dorește și de aceea nu se mai temea de nimic.

Călătorii din jur se schimbau, femeia nu observa acest fapt, timpul pentru ea se opri și Eva plutea în gândurile sale. Observă un panou de publicitate atunci când privi în geam ”Ești binevenit!” iar alături era desenată o mutrișoară veselă, femeia zâmbi.

Un călător din vagon ținea de zgardă o cățea de bullterier care în treacăt o linse pe Eva pe degete, zâmbindu-i cu ochii și dând activ din codița scurtă. Femeia se învioră.

Atunci când ieși la stația potrivită, pe platformă era un mim, înconjurat de câțiva copii curioși, el încerca să distreze trecătorii încruntați exersându-și abilitățile artistice. Observând-o pe Eva se apropie de ea și îi întinse o margaretă de culoare verde, mimând încântare și respect. Femeia înțelese într-un bun sfârșit că această zi îi va aduce ceva minunat.

Cu sufletul împăcat femeia se grăbi spre clădirea în care deja o aștepta o comisie din trei membri, care urmau să o testeze.

Eva era ultima dintr-un rând de 15 femei, convorbirea a fost complicată, îndelungată și extrem de pipărată. Femeia fu nevoită să le povestească în mare parte experiențele vieții personale, deoarece întrebările erau foarte directe , dar și necesitau explicații. Apăsată de acest interogatoriu dureros, care o obligă să relateze unele gânduri și imagini neplăcute din trecut, femeia începu să se irite, demonstrând pe față emoții neplăcute. Și atunci când era gata să renunțe la acest ”joc stupid”, deoarece nu înțelegea sensul întrebărilor intime pentru a angaja un simplu manager de oficiu, s-a ridicat în tăcere și în liniște s-a îndreptat spre ieșire.

  • Sunteți cea mai bună candidatură pentru acest post! Se auzi vocea președintelui comisiei.

Eva se opri și încet se întoarse spre cele trei persoane care o cercetau cu privirea.

  • Sper că înțelegeți câtă responsabilitate o să aveți drept secretar al asistenței sociale în reabilitarea socială și angajarea în câmpul muncii a femeilor vulnerabile, traficate, trecute prin prostituție, maltratate și debalansate moral.

Femeia tăcea, nu știa ce să spună, deoarece era sigură că acest loc de muncă era a unui simplu manager, nu demonstră mirare, dar făcu câțiva pași înainte, mai aproape de comisie să audă ce i se spune.

  • O să vă telefonăm să vă anunțăm când începeți lucrul, veți primi prin poștă toate actele spre semnare. Sper că nu va-ți răzgândit?! Spuse unul din membrii comisiei.
  • .. Desigur, mulțumesc… Zise cu o voce pierdută femeia.
  • Noi v-am ales din diverse motive, să nu vă sperie acest fapt. Întrebările au fost dure, însă înainte de a vă invita la convorbire, noi am analizat fiecare candidatură în parte și faptul că dvs faceți parte anume dintre femeile care vor fi clientele noastre este un mare privilegiu, deoarece anume dvs veți analiza informația fiecărei din ele, aveți vârsta, cunoașterea de caz, experiență și sunteți reabilitată… Continua să vorbească o doamnă în vârstă, membră a comisiei.

Eva auzea totul, dar se afla într-o stare de șoc, avea emoții contradictorii și nu știa cum să reacționeze, ea nu-și imagina cum va lucra, nu are studiile necesare și nici nu-și dădea bine seama dacă vrea sau nu acest post de muncă. Ca răspuns la gândurile ei, doamna din comisie i-a întins o hârtie.

”Cursuri în asistență socială și psihologie…”- 6 luni

  • Acest curs începe de mâine, vă așteptăm după finalizarea cursului, toate informațiile le veți primi pe parcurs, pe email. Felicitări Eva și baftă!

După ce își luase rămas bun, femeia ieși din clădire afară, ținea în mână telefonul, care suna într-una, dar nu ridica receptorul, se pierdea în emoțiile care o năvăliră, dar înțelegea că viața ei s-a schimbat radical și acest serviciu îi demonstra acest lucru.

Câțiva stropi de ploaie o treziră la viață și Eva văzu câte apeluri pierdute are. Culese numărul lui Ad.

-Draga mea, ești bine? Se auzi vocea lui îngrijorată. N-ai răspuns la telefon mai bine de 5 ore, n-ai pățit nimic? Întrebă e rapid. Fetele sunt lângă mine, ne făceam griji.

-Sunt angajată! Strigă vesel Eva.

În receptor nu se auzea nimic, tăcere, peste câteva minute Adrian dublă mesajul ca să audă și fetele. Iar apoi au urmat țipete de bucurie. Toți erau bucuroși, fiindcă de acest serviciu depindea soarta acestei familii noi formate, urmau să finalizeze adopția, apoi școală nouă pentru copii și diverse mărunțișuri care anume acum urmau să se rezolve.

Dar sărmana femeie încă nu-și dădea seama ce experiență îi va aduce acest job. Ea intuia ceva complicat, dar se bucura în acest moment cu familia sa. Ceea ce urma să i se întâmple nu putea prevede nimeni.

 

 

Capitolul 1

 

Prima zi de lucru fu destul de complicată, zeci de acte, dosare și hârtii spre examinare. Nu știa de unde să înceapă. După cursurile de jumătate de an, Eva intuia că va avea doar discuții cu viitorii clienți, însă totul a început de la hârtii, care urmau să fie analizate și sistematizate. De aceea, femeia s-a cufundat în calvarul documentelor uitate de vreme.

A descoperit câteva dosare ale unor femei deja reabilitate și angajate în câmpul muncii, a cercetat minuțios informația, a aranjat totul după bunul său plac și la sfârșitul zilei de muncă făcuse ordine pe masa de lucru într-un birou mic și întunecos, care i s-a oferit de către angajator.

  • Eva, să nu te reții mai mult de orele 20.00! o anunță una din angajate. Deoarece se conectează automat semnalizarea și nu vei putea ieși din birou. O atenționă femeia.

Eva ieși din clădire, era încă frig, primăvară devreme. Își ajustă paltonul și se grăbi spre stația metroului. În stație stătea un domn cu o sacoșă de mere roșii, niciodată nu văzuse așa mere imense, strălucitoare, păreau atât de apetisante încât femeia înghiți un nod, își aduse aminte că nu reuși să ia masa. Domnul observă privirea femeii:

-Le vând dacă doriți! zise el rapid.

-Le iau! Nu se pierdu ea.

Bucuroasă, se așeză pe banca din stație. Luă un măr, îl șterse de marginea paltonului și mușcă lacom din el, închise ochii de plăcere. Nu observă atunci când lângă ea se așeză cineva. Era atât de frapată de gustul mărului suculent încât deschise ochii abia după ce auzi semnalul trenului.

Alături de ea se așeză o domnișoară îngândurată, părea foarte supărată, cu o privire pierdută.

Garnitura de tren se opri în fața lor și domnița s-a grăbit să intre în ușile abia deschise. Eva și-a luat sacoșa de mere și a urmat-o. Văzu unde se așeză fata și merse din urma ei, mai era un loc și pentru ea, de aceea Eva se așeză încet lângă această fată deoarece simți ceva, nu-i era clar ce, dar își urmă simțurile.

Trenul porni, până acasă mai erau 30 de minute, de aceea Eva avea timp să o analizeze.

Era o fetișcană tinerică, abia trecută de 20, avea o privire grea și îngândurată, era clar că trece prin clipe complicate ale vieții. Iar atunci când telefonul domnișoarei sună și fata începu să plângă și să înjure după o convorbire scurtă, Eva se bucură că intuiția ei nu dădu greș.

Îi întinse copilei un măr.

-Mă numesc Eva.

Fata tăcea, o privi pe femeie cu ochii împăienjeniți de lacrimi. Dar luă mărul și plângând începu să-l mănânce.

-Aceste lacrimi îmi sunt cunoscute… Zise încet Eva.

Tânăra tremura, lacrimi grele picurau din ochii ei, Eva nu rezistă și o cuprinse, fata puse capul pe umărul ei și femeia ia dat voie să-și scurgă amarul câteva minute, în scurt timp tânăra se liniști, dar nu ridică capul de pe umărul necunoscutei, care i l-a oferit atât de generos.

Au tăcut tot drumul, Eva nu a bruscat-o cu întrebări, dar a întrebat-o unde coboară. Din fericire tânăra urma să coboare la aceeași stație.

-Mă numesc Didi. Spuse încet fata ridicând ochii să vadă necunoscuta care o liniștise tot drumul.

-Hai Didi, trebuie să coborâm! O îndemnă Eva. Eu locuiesc nu departe de stație, dacă ai timp putem intra în cafenea să servim câte o cafea.

Tânăra dădu afirmativ din cap și Eva o luă la braț ghidând-o spre o cafenea micuță.

Însera, lumina din cafenea părea atât de ademenitoare, iar aroma de cafea te înviora chiar din pragul cafenelei.

Eva a ales o masă îndepărtată, să le fie comod să discute, a comandat două cafele și niște prăjituri apetisante, ca să fie cât mai productivă discuția.

Femeia nu se grăbea să întrebe ceva, era răbdătoare, știa că tânăra va povesti totul singură. Așa și a fost. După ce servi din prăjitura dulce, Didi zâmbi și își începu istoria:

  • Știu că par stranie, dar m-am săturat de tot ce mi se întâmplă. Mă simt murdară, murdară și mârșavă… Am mereu remușcări, sunt distrusă moral… Am devenit atât de rea și agresivă, mereu strig și înjur, nu mă recunosc!

Eva nu spunea nimic, doar asculta, privind blând fata. Era sigură că au ceva comun și intrând în rolul dictat de serviciu, ea încercă să-și îndeplinească obligațiunile chiar dacă nu se afla la serviciu, se simțea datoare să ajute această copilă.

”Am vrut să fiu poetă… zise îngândurat Didi.” Se deslușea bine amarul din vocea ei.

”Vin dintr-o familie săracă, suntem cinci copii, aveam doar 11 ani atunci când am început să scriu versuri, profesoara mă lăuda și mă încuraja și eu continuam să scriu. În casa în care locuiam nu erau mari comodități, dar trăiam uniți, împărțeam ultima bucățică și eu eram cea mai mare. Casa nu avea dușumea, era pământ gol, așa și nu am finalizat lucrările la casă, căci tata a decedat din cauza unei maladii, s-a stins în câteva luni, iar mama…mama cu greu ne poate întreține, de o seamă de vreme a început să bea! Oftă fata.

Atunci când am împlinit 14 ani profesoara mi-a făcut o surpriză și mi-a trimis versurile la un concurs și spre mirarea mea eu l-am câștigat. Eram atât de fericită, deja mi-am imaginat cum voi deveni poetă cunoscută, voi căpăta popularitate și stimă, voi edita cărți și voi avea mare succes, voi face bani și voi putea ajuta familia. Aceste gânduri se perindau în capul meu și sufletul îmi creștea de bucurie. Cu aceste gânduri mă culcam și mă trezeam. ”

Ochii fetei străluceau atunci când își aducea aminte de aceste clipe luminoase, Eva simți sinceritatea ei și o luă de mâna. Fata continuă:

”Eram un copil naiv, verde de tot, nu prea aveam prieteni. Cine dorea să prietenească cu o sărăntoacă care nu are nici haină pe ea?!

Veni clipa cea mare, atunci când urma să-mi ridic premiul. Profesoara mi-a cumpărat bilet spre capitală și am îmbrăcat cele mai noi haine pe care le-am putut găsi, un palton împrumutat și o sacoșă mică în care a încăput manuscrisul cu poemele mele, un caiet și un pix. Nu aveam bani nici de mâncare, dar eram sigură că totul va fi bine.

Am ajuns cu bine, mă minuna totul, eram într-un oraș mare, transport, gălăgie, mulți oameni, magazii colorate, îmi fugeau ochii, eram pentru prima oară în capitală. Adresa unde urma să mă prezint o mototoleam în mâini, era scrisă pe un bilețel. M-am orientat rapid, câteva persoane m-au îndrumat și într-o oră eram deja în fața clădirii necesare. Îmi bătea inima puternic, de parcă vroia să sară din piept, urma să mă întâlnesc cu un om ”mare”, editor, poet renumit. Ca să vezi, eu o elevă dintr-un sat părăsit am ajuns să mă întâlnesc cu un om atât de cunoscut. ”

Ceea ce urma să mi se întâmple nici nu am visat niciodată… se opri Didi să-și șteargă lacrimile care o inundară.

  • Nu te grăbi, îi spuse calm Eva. Fii calmă, eu nu te judec, te ascult foarte atent. O privi blând femeia.

După ce se mai liniști un pic Didi își continuă istoria:

”Am intrat în clădire, am urcat un etaj și iată, deja mă aflu în fața ușii, pe care scria cu litere mari numele marelui poet ”Dantes Binoix”, un nume atât de cunoscut! Simțeam că mi se înmoaie genunchii, mă blocasem și nu știam cum să procedez mai departe și tocmai atunci când am vrut să bat la ușă, ea s-a deschis, în fața mea a apărut un domn de vârsta a treia, bine îmbrăcat cu o mină foarte interesată.

  • Vai ce pui de om! Oare la mine ai venit? Tot întreba el galeș, iar pe fața lui se așeză un fel de zâmbet  pe care nu-l mai cunoscusem până atunci…
  • Sunt Didi Manson… se pripi fata, am câștigat concursul la rubrica poezie patriotă…
  • Da, da! O întrerupse poetul, vai ce coincidență frumoasă și eu nu știam cu ce să-mi ocup ziua și iată un ”înger” a pogorât la ușa mea!!!Zâmbea domnul și părea atât de sincer. Intră copilă, hai nu sta în fața ușii! O îndemnă el.

Am intrat, oftă Didi și din acel moment viața mea a luat o altă amploare. Dar cine știe cum era să fie mai bine, așa este soarta, cred-că!? Constată fata.

-Nu te grăbi să-ți judeci comportamentul, fii atentă și povestește coerent să înțeleg cu ce avem de a face. Zise rapid Eva.

Didi o privi întrebător.

Eva se dumeri.

  • Crede-mă ai dat peste persoana potrivită, cred-că pot să te ajut. O liniști Eva. Să rezolvăm cumva cazul tău, dar este nevoie să fii foarte deschisă și să nu ai frică.

Didi intuitiv simțea că această femeie o va ajuta, dar chiar își dorea acest fapt și nu mai avea frică. Totul prin ce trecuse ea era atât de strigător la cer…

”Domnul era atât de blând și politicos, mi-a făcut un ceai, m-a servit cu niște biscuiți și erau atât de gustoși, în cât m-am relaxat un pic și eram copleșită de ospitalitatea și bunătatea lui, iar felul în care îmi vorbea mă făcea să zbor.

-Draga mea, am răsfoit manuscrisul tău și consider că este demn să fie publicată și o carte, ești talentată scump-o! Pentru început vom edita câteva poezii de ale tale în jurnalul săptămânal, iar apoi facem și carte. Eu te voi promova, voi avea grijă de tine, scumpă copilă! Continua el.

Apoi a început să mă întrebe despre viața mea, de unde sunt, din ce familie, ce îmi doresc și cu ce mă ocup, cum îmi văd viitorul și dacă am prieten. Eu i-am povestit totul, așa cum era, nu aveam ce ascunde, i-am zis că nu am prieten, căci cine va dori să prietenească cu o fată cu dinții degradați din cauza fluorozei. I-am povestit totul ca la un tată. El mă privea interesat, ținea coatele pe masă, iar degetele ambilor mâini se uneau, de parcă se ruga. M-a impresionat enorm acest bărbat.

  • Eu te voi ajuta. Imediat o să-ți găsesc un cămin și te voi aranja aici, în oraș, la un liceu bun! Zis și făcut.

După ce a făcut câteva sunete, era totul aranjat. Urma să-mi aduc lucrurile.

Impresionată de noblețea domnului nu mai știam cum să-l mulțumesc. Simțeam și bucurie și rușine, diverse emoții mă copleșeau.

  • Atunci când o să-și aduci lucrurile, să mă vizitezi din nou. Iată adresa căminului, a liceului și îți dau niște bani, de drum. Mi-a întins niște bancnote, eu nu știam cum să mă comport, de aceea mi le-a pus în buzunar, dar într-un mod straniu, mă cuprinse de la spate și foarte atent îmi puse banii în buzunar.
  • Eu, eu nu știu cum să vă mulțumesc… spuse fata
  • Lasă, vei avea timp destul să mă mulțumești! Zâmbi el. Același zâmbet straniu, a cărui interpretare nu-l cunoșteam at

Totul s-a întâmplat atât de repede, an ajuns acasă târziu, apoi am stat toată noaptea și am povestit mamei ce mi se întâmplase.

  • Mi-a promis și bursă și multe de toate!
  • Hai fată, că e bine. Măcar tu să ieși din rahatul ăsta și dacă pleci tu și te va întreține domnul dat, atunci voi respira u pic mai ușor, căci cu o gură mai puțin voi avea de hrănit. Hai la somn, astăzi voi dormi liniștită! Zise mulțumită mama.

Peste trei zile mama mi-a aranjat o geantă mică cu tot ce aveam eu, niște haine simple și o pereche de pantofi. Cele mai necesare lucruri care au încăput într-o geantă…

Iar atunci când m-a petrecut a exclamat:

-Hai copilă, poate anume tu o să ne scoți din impas, să nu uiți că suntem!

Eu cu mândrie și multă răspundere am pășit spre o lume nouă, un viitor nou promis de dl poet, pe care deja am început să-l idolatrizez.”

Didi șterse o lacrimă prelinsă din nou pe obraz…

Era o fată suplă, pielea de pe față părea iritată, avea semne de acnee, ochii mici împăienjeniți de lacrimi, buzele subțiri tremurau atunci când rula prin capul său totul prin ce a trecut.

Eva o luase de mână ca să-i fie mai comod să povestească, fata se mai liniști un pic și continuă să povestească.

”Spre mirarea mea dl Dantes aranjă totul foarte rapid, în ziua în care am ajuns la cămin administratoarea mi-a arătat odaia în care urmam să locuiesc, mai aveam încă 3 colege de cameră, ele mă priveau nemulțumite, iar mie îmi era indiferent, mă aflat într-o euforie de nedescris.

A doua zi am mers la biroul poetului și el m-a condus la liceu, mi-a arătat traseul și m-a încredințat că de astăzi voi trăi mult mai bine.

-Îmi place să ajut copii nevoiași, zise el apucând-o de mână. Dar să-mi fie credincioși și recunoscători! Exclamă el schimbând privirea întru una cruntă.

Eu îl priveam și cu recunoștință dădeam din cap.

Apoi a început o nouă eră din viața mea. La liceu mergea totul perfect, în cămin mă împrietenisem cu fetele și se aranjă totul, primisem prima bursă de care eram atât de mulțumită, săream în sus de bucurie. Poetul mă chema uneori la el în birou ca să discutăm despre versurile mele și despre cum îmi merge. Deseori mă cuprindea de la spate și îmi punea în buzunar niște bancnote. Eu îl priveam umilă și în semn de recunoștință îi sărutam mâna, pe care el o lipea și mai tare de buzele mele.

Într-o seară mă sună la cămin, să vin urgent la el, la serviciu, căci are ceva important să-mi comunice.

Am ajuns cât de repede am putut. El m-a întâmpinat bucuros, dar a încuiat ușa din urma mea.

  • Să nu ne vadă lumea invidioasă! Zise el în șoaptă.

-Privește copilă, ce am pe masă! Mă îndemnă el atent.

Eu m-am apropiat de masa lui, lumina în birou era slabă de tot, ardea doar o lampă îndepărtată, îmi era greu să deslușesc ce era pe masă. M-am aplecat și brusc m-au copleșit emoțiile, era cartea mea, cu numele meu pe ea, cartea mea de versuri. Am pufnit în plâns din cauza emoțiilor, m-am rezemat de masă. El s-a apropiat încet, m-a cuprins de la spate foarte lent:

-Hai copilă, nu plânge, trebuie să te bucuri! Zise el blând.

Apoi îmi puse o mână pe sân și strânse puternic sânul, provocându-mi durere…”

Didi din nou începu să plângă.

-Povestește draga mea, nu te opri , trebuie să depășim această durere! Știu că e greu, dar este necesar să te deschizi, sunt sigură că această problemă poate fi rezolvată! șopti Eva.

– Nu cred că o mai pot rezolva… zise printre lacrimi fata. Îmi este rușine să povestesc ce a fost și în ce hal am ajuns…

Eva o privea cu o imensă compătimire, știa scenariul, cunoștea bine tiparul dat de comportament a unui mascul nesimțit, dar tăcea, își dorea ca fata să povestească, să se elibereze, dar împreună cu ea retrăia fiece clipă din amintirile copilei.

Didi continuă:

”Eu am încercat să mă feresc, crezând că domnul a greșit ceva. Dar nu a fost să fie așa. El m-a apucat brutal, cu o mână mă ținea, iar pe cealaltă mi-o băgă sub haină, degeaba încercam să mă feresc, deoarece se lăsă din spate peste mine, mă prinse ca într-o capcană și nu puteam mișca! Povestea fata pierzându-și respirația din cauza emoțiilor care au năvălit-o.

Apoi a urmat cel mai oribil lucru care mi se putu întâmpla vreodată. Mi-a ridicat fusta, mi-a rupt colanții și lingeria, m-a împins și mai mult în masă, m-a lipit cu capul de cartea mea, vedeam doar numele de pe copertă și a început să mă violeze. Atâta durere și dezgust nu am simțit niciodată. Pe când o făcea nu se mai oprea din vorbe:

-Să nu îndrăznești să ragi, mioară de la țară. Eu sunt stăpânul tău, ai înțeles? Iar dacă am grijă de tine să mi te supui. Nu, n-am să-ți fur virginitatea! Ha-ha-ha râse el, o să te am așa cum îmi doresc! Spunea el repede, cu o voce excitată și haină.

-Eu te voi învăța cum să mi te supui! Să nu îndrăznești să povestești cuiva, căci te distrug! Auzi? Dar și cine o să te creadă că anume eu am făcut-o? Cine? Îți va fi rușine să demonstrezi locul cu pricina, ha-ha-ha râdea el și continua să mă violeze atât de crunt încât am început să țip.

M-a lovit în cap și pentru o clipă pierdusem timpul și de parcă m-am depărtat de tot ce mi se întâmpla, dar nu mult a durat. Căci el a urlat puternic și m-a împins într-o parte. Am căzut jos ca o haină murdară. Nici nu aveam putere să plâng, durerea pe care o simțeam mă băgase într-un șoc și eu clănțăneam din dinți, nici nu mai știu de ce?!

El se trânti în fotoliu, cu o față mulțumită și peste un timp îmi vorbi la fel de domol și dulce ca înainte și nu uită să-și îmbrace același zâmbet straniu. Din acel moment am înțeles semnificația acestui zâmbet. Pervers, era un domn pervers. Nu-mi venea să cred că în lumea artei există așa nemernicie.

  • Dragă, ești roaba mea din acest moment! Zise el întinzându-mi un celular.
  • Acesta va fi celularul tău, iar atunci când te voi suna să fii prezentă cât de repede poți! Că de altfel o să povestesc la toți ce târfă ești! O minoră, târfă! Ha-ha-ha

Eva tresări de parcă o curentase ceva. Pupilele i se măriră și ea simți toată durerea acestor cuvinte, care cândva i-au spulberat viața. Se ridică și cuprinse fata care nu mai avea puteri și rezistență să povestească.

Trecu ceva timp până când s-au liniștit ambele. Și Eva privind ceasul de pe perete înțelese că este foarte târziu.

-Didi, nu te mai interoghez astăzi. Du-te acasă și mâine când ai timp vin-o la mine la birou, vom continua și eu cu siguranță te voi ajuta. Ține adresa mea, fii pe pace, împreună vom găsi ieșire din situație. Mâine e o altă zi.

Fata o privi cu încredere, luă bilețelul cu adresa, înregistră celularul Evei și se grăbi să plece acasă.

S-au despărțit nu înainte să se mai cuprindă o dată. Eva o privi în ochi și îi spuse:

  • Mereu vei avea umărul meu!

Ajunsă acasă Eva îi găsi pe toți dormind, chiar se bucură, căci avea timp pentru ea. Sărută fetele și își umplu cada cu apă fierbinte, apoi se întinse în ea, iar în capul ei se rulau toate evenimentele de astăzi, mai ales istoria nefericită a cestei copile. Îi era foarte interesant cu ce s-a sfârșit totul, însă nu putea să chinuie fata atâta timp, îi dădu răgaz.

Era atât de interesant tot ce i se întâmpla acum. Deoarece doar a început să se îndepărteze de trecutul său dureros, încerca să uite toate etapele purificării și brusc a dat peste astfel de job și mai ales este nevoită să asculte astfel de istorii triste. Dar o bucură faptul că intuiția ei fusese atât de puternică încât să poată depista această privire pierdută, pe care o văzuse în ochii lui Didi, deoarece atât de mult se asemăna cu privirea pe care o avuse și ea cândva…

Cu greu se ridică din cadă și tiptil intră în cameră, se vârî sub plapumă și acolo îl găsi pe Ad, îl cuprinse cu drag și adormi, visă cum se luptă cu poetul Dantes și brusc fu trezită de deșteptător.

-Ehehe, draga mea! Deșteptătorul sună deja a treia oară, e timpul să pleci la serviciu.

Eva somnoroasă, apucă cafeaua pe care i-o întinse Ad, făcu o înghițitură și sări ca arsă atunci când văzu ce oră este. În câteva clipe era gata, fiind pregătită să plece. Îl privi cu milă pe Ad.

El zâmbi, dar îi aruncă câteva fraze:

  • Pleacă cu bine, dar să știi că la ora 20.00 o să fiu lângă oficiul tău, ca să te iau acasă. De fete voi avea grijă, stai liniștită îi spuse el atunci când văzu privirea ei îngrijorată. Nu te reține mai mult, noi ne-am făcut griji.

Eva zâmbi și fugi.

Mergea repede, să ajungă în timp, deja în vagonul trenului văzu același dom care vindea mere și se apropie de el întinzându-i o bancnotă, fără nici un cuvânt el i-a dat sacoșa cu mere.

A început să mănânce un măr, dar se tot gândea la sărmana Didi, se îngrijora dacă fata va avea curaj să povestească totul.

O dată ajunsă la serviciu a intrat în biroul șefei, i-a povestit de cazul fetei, iar aceea a îndemnat-o să înregistreze totul într-un dosar. Primul ei dosar. Șefa a felicitat-o și a îndemnat-o să se apuce de lucru.

Eva se miră de o astfel de atitudine rece, deși ar fi un caz destul de țipător, chiar dacă s-a întâmplat ceva timp în urmă. Dar se liniști, intră în biroul său, își pregăti dictofonul, computerul și aranjă merele într-un bol de sticlă. Erau minunate merele Evei.

În câteva ore Eva fu contactată de către pază, care a anunțat-o de venirea fetei.

-Permiteți-i să intre, zise ferm Eva, este clienta mea!

Didi intră încet, cu frică privea în jur, dar zâmbi atunci când o văzu pe Eva, a cărei privire strălucea și cu drag o invită în biroul său.

-Draga mea, mă temeam că nu vei veni! Exclamă Eva.

-Nu puteam să calc peste mine, a câta oară! Spuse fata. A venit timpul să vorbesc.

– Va fi nevoie să povestești istoria ta de la început pentru ca să fie înregistrată pe dictofon, să avem originalul și să avem de unde porni. O preîntâmpină Eva.

Didi dădu din cap și se așeză comod în fotoliu în fața Evei. Apoi povesti totul de la început, dar aproape fără de emoții, doar uneori i se mai umezeau ochii. Eva o susținea în liniște, o privea cu milă, dar ia dat voie să povestească fără să o întrerupă, iar atunci când a ajuns la momentul la care s-au oprit ieri, a început să-i adreseze întrebări, intrând în dialog cu Didi.

  • Ce a urmat? Întrebă

”De durere și rușine nu știam ce mi se întâmplă, am luat automat celularul și ceva bani pe care mi-i întinse el. Era o sumă destul de bună.

  • Dacă vei fi ascultătoare, vei avea doar de câștigat! Zise el ajustându-și coafura în oglindă, urmărind-o cu coada ochiului. Eu voi avea grijă de tine, copilă. Zâmbi el ștergându-și gura de stropii de salivă, care-l inundaseră atunci când își privi jertfa din nou.
  • Acum pleacă, du-te și te recuperează! Săptămâna viitoare vei avea tirajul gata și atunci ne apucăm să te promovăm. Așa cum știu doar eu, zâmbi el. Ține celularul lângă tine, voi avea nevoie de tine, mai bine zis de o parte din tine! Ha-ha-ha râdea el.

Atunci când el îmi descuie ușa, fără să scot un cuvânt am ieșit rapid din birou, abia de-mi puteam mișca trupul, durerea era acută, mă ardea. Am ajuns la cămin cam târziu, dar atunci când am spus unde am fost mi s-a permis să intru fără de întrebări de prisos.

  • Unde ai fost fată? Întrebă una din colegele care nu dormea, căci restul dormeau duse.

Am început să plâng și ea mă luă la balcon.

  • Ai făcut cunoștință cu adevăratul poet? Nu-i așa? întrebă colega.

Eu am privit-o îndurerată.

  • Da ce ai crezut că vei trăi gratuit aici? Cu ce te-a ademenit? Noi toate am fost jertfele perversiunii lui, doar că din diferite motive. Noroc că nu ne mai chinuie, ne ține gratuit în această cameră. Toate am trecut prin aceiași situație, doar că pe etape, iar atunci când se sătura de noi, căuta noi ”talente”. În această plasă ai nimerit și tu, nu-i așa? întrebă colega destul de serios.

Ce privire aveam eu atunci doar Dumnezeu știe! Zise Didi. De ce nu m-au preîntâmpinat, de ce nu mi-au spus ce mă așteaptă, eu aveam doar 14 ani, o copilă nevinovată, care nu știa ce este sex, nemaivorbind de perversiuni… Plângeam ca o nebună, nu știam ce putea să mă mai aștepte.

  • Va trebui să te resemnezi, draga mea și să faci tot ce spune el. Poate se va sătura rapid de tine și vei scăpa de ”marele poet” promotor al tinerelor talente!
  • Ce? am sărit eu ca arsă.
  • Da, fii cuminte și să faci ce-și spune el. Doar n-ai să te duci la mama să-i povestești aceasta, te va alunga de acasă! Sau și mai rău vor afla toți despre ce ți-a făcut și crede-mă tot tu vei fi vina! Constată
  • Cum așaaaaa??plângeam eu.
  • Ascultă-mi sfatul. Fă ce te roagă. Este un pervers bătrân, fă ce vrea și cum vrea el și poți să-ți cauți de treabă, iar el te va ajuta cum poate. Toate suntem din familii vulnerabile, tu ocupă-te de învățătură și fă-i pe plac, cine știe poate ajungi undeva datorită lui! Îi șopti colega și apoi o îndemnă la somn.

Îmi aduc aminte că am mers în duș și nu era apă fierbinte, doar rece, m-am spălat cu apă rece, picioarele îmi erau însângerate, iar durerea persista, nu numai cea fizică, dar am înțeles că există și altă durere, sufletească.

Mama spunea:

”Poate o să ai noroc să te ia cineva de nevastă, să nu te opui, că nu ești tare frumoasă, să accepți că de altfel cine știe cine îți va mai propune căsnicie!”

Cuvintele mamei dureau, deoarece abia acum înțelegeam cât de crudă poate fi viața.

A doua zi fetele din odaie se șoșoteau pe la spatele meu, tot ghiontindu-mă să vadă dacă mă țin bine pe picioare.

  • De azi înainte vei lucra drept ”orator”, dragă poetă! Exclamă una din colege.
  • HA_HA_HA râdeau în hohote toate.

Abia peste un timp am înțeles ce avea în vedere răutăcioasele! Dar de fapt erau niște sărmane fete, care au trecut prin aceleași dureri…

Celularul n-a sunat timp de o lună și eu mă gândeam că poate am scăpat, poate că sunt destul de urâtă ca să nu mă mai cheme în biroul său. Dar n-am avut acest noroc. Atunci când s-a umplut camera de un sunet strident am înțepenit, deoarece știam cine sună. Iar fetele văzându-mă în așa hal doar râdeau și glumeau.

Am ajuns în fața biroului lui rapid, dar ca și prima oară nu îndrăzneam să calc, îmi era frică ce va urma, dar conștientizam că trebuie să o fac, trebuie… Așa eram convinsă.”

Didi o privi pe Eva, iar aceea plângea, nu-i venea să creadă ce aude. O fetiță să fie obligată să întrețină relații sexuale cu un pervers, cu un criminal de fapt…Indignarea Evei cu avea granițe, dar n-a scos nici un cuvânt a îndemnat-o pe sărmana fată să continue.

” Am intrat în birou fără să bat la ușă.

-Aici îmi erai copilă! Privește, tirajul tău e aici, deja te așteaptă! Arătă el cu mâna într-un colț unde pe podea erau aranjate câteva cutii cu versurile mele.

– Să știi că am avut de lucru, am rectificat, am editat, am plătit tirajul, desigur că mie mi se fac reduceri mari, dar am depus efort! Exclamă el și pe fața lui s-a „așezat” același zâmbet de pervers.

Genunchii mei au început să tremure, iar fața mi s-a acoperit de transpirație.

  • Nu te teeeme scumpa mea! Se așeză el comod în fotoliu, întinzând vocalele. Hai, vin-o aici, dar pe sub masă!

Eu am înțepenit.

  • Imediat coboară în genunchi și vin-o mai aproape, vreau să-ți-l prezint! De data aceasta din față! Ha-ha-ha rădea el. Să faci ce-ți spun, de altfel te sugrum aici! Ești roabă, sper că n-ai uitat.

De parcă o putere nevăzută mă împinse spre el, am căzut în genunchi și ceea ce a urmat nu necesită explicații. N-a durat mult, dar umilirea mea a căzut adânc în sufletul meu și a creat un gol, o agonie, o rușine, o remușcare pe care n-o pot potoli, mă macină și acum.” Fata povestea și se ținea de cămașă, se apuca de piept și plângea, creând pe fața sa grimase dureroase.

Eva îi întinse un ceai calmant, pe care-l pregătise mai înainte, iar atunci când Didi se liniști, firul povestirii continuă:

” Așa făceam de 3 ori pe săptămână, mă chema dis-de-dimineață, înainte de școală, urma aceeași procedură și abia atunci am înțeles de ce fetele mă numeau ”orator”! Nu dura mult, dar era sistematic, înainte de lecții urma să-l satisfac pe perversul poet.

El și-a îndeplinit promisiunea, m-a promovat frumos, am devenit populară în unele cercuri, profesorii mă stimau, iar elevii luau exemplu de la mine scriind versuri, doar eu nu zâmbeam, știam care-i costul. În așa mod m-am maturizat foarte rapid. Dar ghinioanele mele au continuat. Am fost roaba lui Dantes până la majorat, chiar și după. Nu am crezut că va dura atât, o luam ca pe o rutină, de care m-am deprins și nu mai aveam nici un sentiment, chiar mai glumeam cu fetele din odaie despre aceasta.

  • Da, știu, e foarte trist, văzând ochii tăi Eva, știu că mă judeci, dar nu am avut ieșire din situație, am fost un copil prost!
  • Nu te judec, draga mea! Zise domol Eva.

Dar Didi de parcă nici nu o auzi, copleșită de secvențele trecutului își continuă istoria.

”Am avut câteva încercări să construiesc relații cu băieți de vârsta mea, dar a fost un eșec. În afară de pat nu vroiau nimic altceva și eu ca o roabă mă supuneam dorințelor lor, pierzându-mi virginitatea și rușinea…

-Cu ce m-am ales eu? El m-a impus să-i promit că dacă mă lasă în pace să-i găsesc pe altcineva ”talentat”. Dar nu o proastă ca mine, o femeie în toată firea, elevată și plină de ”idei”.

Iar eu, am devenit o activistă, urlu prin pieți, strig sub diverse pretexte, învăț lozinci și urlu ca un lup pe străzi, am devenit agresivă și rea. Nu primesc nici o plăcere de la relații intime, sunt o frigidă și doar uneori vin la el în birou, mă așez în patru labe, iar el, el îmi dă cu piciorul… Se vede că s-a săturat de mine…

Eva nu se miră de cele povestite, deoarece sentimentul acceptării și resemnării o copleșise și pe ea, era o păpușă condusă de cineva, nu gândea, doar efectua ce i se cerea, de aceea o înțelegea perfect pe sărmana fată, a cărei față a înțepenit ca o mască, fără sentimente, fără de durere, doar indiferență față de tot, viață, iubire, față de sine…

După ce au terminat înregistrarea, Eva a luat fata de mână și au mers la șefă în birou, prezentându-i materialul înregistrat. Femeia nu demonstră nici un sentiment, nici o compătimire, se prea poate că s-a confruntat cu situații mult mai grave, dar tonul ei rece a frapat-o pe Eva.

  • Ok, bine, am înțeles. Domnișoară o să aveți parte de psihoterapie 20 de ore, gratuit. Dosarul dvs o să-l transmitem mai departe și dacă procuratura se va lăsa interesată de acest caz vom avea și un dosar penal. După ce o să vă reabilitați un pic, o să vă căutăm un loc de muncă, iar în continuare vom putea discuta despre toate beneficiile sociale de care veți avea parte.
  • De cât timp avem nevoie să ajungă dosarul la organele competente? Întrebă Eva cu speranță în voce.
  • Hm, poate jumătate de an sau un an, nu sunt sigură!

Eva înțepeni.

  • Cum așa? Nu putem face nimic acum? Întrebă ea.
  • Nu, așa este regula. Dar știind protagonistul acestei ”capodopere” se prea poate dosarul să fie clasat, este un om influent, de aceea nu cred că dosarul va evolua! Spuse și mai indiferent șefa.

Ochii Evei s-au tulburat din cauza mâniei, dar s-a reținut.

Șefa a mai adăugat:

  • Domnișoară, folosiți-vă de tot ce vă oferim, căci nu vă costă nimic și uitați de acest nemernic o dată și pentru totdeauna, e la legea zilei, căci criminalii de acest rang rar sunt pedepsiți! Toate actele le veți primi de la Eva, ea o să vă pregătească dosarul. Mă bucur că ați venit la noi, cu siguranță veți primi ajutorul necesar! Spuse automat femeia privind spre ecranul din față, dezinteresată de tot ce gândesc cele două ce se aflau în fața ei.

Eva o luă de mână pe Didi și cu greu o aduse din nou în biroul ei.

  • Nu te speria Di, îți voi pregăti dosarul, dar nu voi lăsa să treacă ani de zile fără să fie executat! spuse Eva hotărât
  • Ce vrei să spui? O privea mirată fata.
  • Sună-l pe poet și spune-i că ai găsit ”talentul”! Asta voi fi eu. Iar apoi convenim cum să mă prezinți.

Au mai stat ceva timp și au convenit asupra dosarului, iar apoi Didi a plecat având o privire pierdută, în cap i se roteau mii de gânduri, dar totuși spera să-i fie găsit leacul.

Până seara Eva a completat dosarul fetei, apoi a pregătit toate actele necesare promise de șefă. Și-a adus aminte că astăzi Ad o așteaptă în fața clădirii, a privit la ceas era fără un sfert 20.00. De aceea, s-a grăbit spre ieșire, iar atunci când a văzut fața zâmbitoare a iubitului tot ce a putut pronunța a fost:

  • Ad, voi avea nevoie de ajutorul tău!

Bărbatul o privi nedumerit, dar își luă iubita la braț și o conduse spre mașina pe care o parcase nu departe.

Au urmat câteva zile în care sărmana Eva înduioșată și indignată de istoria fetei, a decis ce va face, va fi ea jertfa, va fi ea cea care o va descătușa pe Didi de demonul interior, doar că are nevoie de un plan bine gândit.

Peste câteva zile îi povesti totul lui Ad, acela o privi semnificativ și îi reproșă:

  • Iar vrei să provoci situații neplăcute? Este ceva foarte periculos și greu demonstrabil. Lasă-te de idee, să se ocupe organele competente de istoria acestei fete. Gândește-te la copiii tăi! Acum ca niciodată au nevoie de tine, Eva trezește-te!
  • De ce nu mă înțelegi Ad? Care-i cauza că nu vrei să mă ajuți? Vom fi atenți, doar tu poți să mă ajuți, nu trebuie să faci nimic, doar să-mi fii alături. Spuse ea, cuprinzându-l
  • Și cum îți imaginezi situația? Întrebă el calm

Eva luă celularul și o culese pe Didi.

  • Vom improviza, iar apoi vedem ce putem face! Zise ea.

Ad oftă și se așeză în fotoliu, privind cu drag cum se hârjonesc fetele. Desigur sufletul lui nu putea permite astfel de nedreptăți, de aceea a decis să o ajute pe Eva.

Într-o zi de weekend Eva la braț cu Didi au mers spre o librărie unde urma să fie lansată o nouă carte, iar oaspetele de onoare era poetul Dantes.

Și-au găsit un loc bun, chiar în fața tribunii unde era prezentată cu măiestrie cartea autorului de către poetul pervers. Era un domn plin de sine, cu o privire orgolioasă, mic de statură, dar nasul ridicat în sus. Nu-l deranja că are burtă și două bărbii, iar capul semi-chel strălucea transpirație. El gesticula cu mâinile elogiind autorul debutant și cu coada ochiului a prins cele două figuri, care îl urmăreau cu atenție, Eva și cu Didi.

Didi l-a preîntâmpinat pe domn că va veni cu o doamnă interesantă, plină de har. Iar Eva știind deja gusturile insului s-a prezentat în plin farmec. Ad era pe aproape, urmărind din depărate tot ce se petrecea.

După ce și-a sfârșit discursul, poetul s-a scăldat în aplauze și zeci de lumini a aparatelor de fotografiat, a prezentat un interviu presei, iar apoi, după cum era de așteptat s-a apropiat de Didi și Eva.

  • Bună seara stimată doamnă. Vă numiți Eva, nu-i așa? Didi atât de multe mi-a povestit despre dumneavostră, sunteți o minune în calea mea! Miorlăia dulce poetul, apucând mâna Evei și aducând-o de câteva ori spre buzele lui umede, care se înfigeau în mâinile gingașe ale femeii.

Cu greu Eva își reținea disprețul, dar continua să zâmbească, prefăcându-se onorată de o astfel de cunoștință.

  • Vă invit la mine, în ”laboratorul ” meu de creație, să vedeți unde au loc tainele creării artistice. Poate chiar acum? Veniți împreună, să degustăm un ceai adus tocmai din India! Sunt sigur o să vă placă biroul meu! Zâmbi pervers Dantes.
  • Aoleu, sunt onorată să vă vizitez, să văd unde totuși își are habitatul marele Dantes! Zise dulce Eva. Vocea ei îl încânta pe poet, iar el nu-și putea lua ochii de la picioarele femeii, care se vizualizau bine de sub fusta scurtă, aleasă cu mare precauție de ea. Era sigură că domnul poet va aprecia suplețea și eleganța noului ”talent”.

Ambele au fost invitate în mașina domnului, care rapid s-a îndreptat spre clădirea în care își avea biroul Dantes. Eva văzu totul, era anume așa cum își imagina ea. De aceea a decis totul să ia în mâinile sale. După o convorbire plăcută și un ceai aromat, femeile au plecat, Eva promițând că va reveni curând cu așa zisul manuscris, pe care urma să i-l prezinte.

Femeile erau nespus de fericite că au putut crea o situație care le putea aduce la scopul propus, de aceea au mers mulțumite spre o cafenea ca să discute despre pașii care vor urma, sărmanul Ad mergea din urma lor peste tot. Eva era sigură că nu va fi nevoie de ajutorul lui, însă se simțea în siguranță atunci când el era la curent cu toate ce i se întâmplă.

Peste câteva zile Eva fu invitată din nou în biroul poetului, ea avea un caiet în mâini, in care nu era scris nimic, dar încerca să-l sustragă pe Dantes prin diverse metode ca să-l compromită. Poetul s-a purtat frumos, stimător și cu o eleganță ireproșabilă încerca să o aducă pe noua sa pasiune spre ai demonstra manuscrisul. Eva s-a prefăcut grăbită, dar a promis că revine, să prezinte manuscrisul. Astfel de întâlniri s-au mai repetat, dar domnul poet nici în gând nu avea să dea semne de careva dorințe ascunse. Iar femeia nu înțelegea ce se întâmplă.

Așa a continuat câteva săptămâni, până când Eva nu fusese telefonată de el.

  • Bună ziua scumpa mea. Te aștept astăzi, spre seară la o cină romantică în biroul meu! Ce zici? Nu accept nici un refuz! Miorlăia în receptor cu voce dulce Dantes.
  • Atât de spontan? Se alintă Eva.
  • Da draga mea, te aștept! Pe curând!

Eva știa ce să facă, s-a îmbrăcat rapid, și-a luat cele necesare și s-a grăbit să cheme un taxi. Ad văzând privirea ei, fără să spună un cuvânt a urmat-o, fără ca să-i dea de știre.

Dantes o aștepta, o zărise prin geam.

  • Bine ai venit, talentata mea! Zise el. Sunt sigură că ești un diamant, intră te rog! O invită el.

Eva fu așezată în fotoliu, iar pe masă stăteau două pahare cu șampanie și cașcaval. Ea se făcu comod să reacționeze în orice clipă să poată înscrie tot ce-i spune poetul. Dar el nu dădea semne de oarecare dorință, ci invers o îndemna să fie cât mai deschisă cu el, să-i povestească unde lucrează, cu ce se ocupă.

-Ce te-a adus la mine, draga mea? O întrebă serios el.

-Păi m-ați invitat! A spus ea vioi.

– Te mai întreb o dată, ce te-a adus la mine? O întrebă el apăsat.

Eva își îndreptă spatele, intui că planul ei a eșuat.

-Chiar crezi că este atât de ușor să amăgești un om de artă? O persoană ca mine? Sunt și un psiholog bun, ce crezi că eu nu pot deosebi o oaie de un lup? Se tot dădea el în spectacol gesticulând.

Femeia nu știa ce să-i spună, căci se pare că fusese demascată în cel mai nepotrivit moment, l-a subestimat pe ins.

-Eu consider că trebuie să fii pedepsită pentru comportamentul tău! Exclamă el fiind gata să sune gărzii.

Brusc cineva bătu în ușă și Dantes a ascuns rapid sticla de șampanie și păharele, apoi a deschis ușa.

  • Aveți o livrare de la restaurant. Se auzi o voce cunoscută.

”E Ad se dumeri Eva, se bucură că va scăpa ușor de această situație penibilă.

  • Nu am comandat nimic, puteți pleca tinere! A ordonat Dantes.

Eva însă și-a luat geanta și era gata să plece atunci când în ușa încă deschisă intră o domnișoară, care n-a observat-o pe Eva a picat la picioarele lui, întinzându-se pe jos.

În sfârșit, în sfârșit stăpâne m-ai chemat și pe mine. Sunt la datorie, ordonează ce vrei, se gudura ea. Voi îndeplini orice. El o privi cu dispreț și o lovi cu piciorul.

  • Cine sunteți domnișoară? Se răsti el, eu nu vă cunosc.
  • Sunt roaba ta, am crezut că nu mă mai cauți niciodată!? Se târa ea pe jos ca o dementă.
  • Cei cu circul acesta? Se auzi vocea lui Didi din antreu. Mona, ești tu? O întrebă ea pe fata care stătea în genunchi în fața poetului.

Era colega din odaia de la cămin, anume cea care râdea cel mai mult de sărmana Didi.

Mona se comporta ca o dementă:

  • Nu știi că noi suntem roabele tale, târfele tale, fă ce vrei cu noi, dar de ce m-ai părăsit, de ce nu mă mai cauți?

Dantes a făcut câțiva pași în urmă, înțelegând că ceva nu este în regulă.

Brusc în ușă au mai apărut două fete necunoscute, care au înțepenit și ele lângă ușă. Iar atunci când s-au auzit sirenele poliției Ad l-a reținut pe Dantes să nu iasă din birou.

Poliția a avut ce înregistra, mărturiile femeilor și 2 mărturii a celor două minore care au venit în cele din urmă.

Eva nu înțelegea nimic, dar și-a dat seama după zâmbetul lui Ad, că anume el a pus ceva la cale.

Dantes a fost arestat, după ce a fost percheziționat biroul poetului s-a constat că el păstra înregistrări video a perversiunilor pe care le făcea cu minorele, mai mare surpriză nici că era de așteptat.

Eva era mirată, iar Didi nici n-o observa, le povestea continuu polițiștilor tot ce știa și părea fericită în ceea ce face, poate că primea plăcere, deoarece a fost prins cel care-i spulberase copilăria, dar oare doar el era vina?

Eva știa răspunsul, cu siguranță știa ce avea să urmeze. Iar în drum spre casă Ad i-a povestit cât de ușor i-a fost să organizeze totul.

Prin Didi a găsit numerele celularelor colegelor, care au fost sclavele poetului, apoi a transmis câteva sms-uri de pe un număr ascuns, anume în stilul lui Dantes și le-a chemat pe toate în momentul în care Eva era în drum spre biroul lui. Poetul își dădu seama că interesul Evei este o farsă, însă nu-și putea imagina că anume acea seară va fi hotărâtoare în soarta lui.

Ad nu a ezitat să înregistreze totul pe telefon, a filmat și circul fetelor și reținerea poetului și percheziția, ca apoi să nu poată scăpa basma curată. Și totul a încărcat în rețea, acest clip, doar în câteva ore a fost vizualizat de câteva mii de ori, iar jurnaliștii alertați căutau detalii. Eva se miră din nou de ingeniozitatea lui Ad și-l privi cu drag.

  • Nu puteam permite să se lungească această istorie! A exclamat el.

Dantes a fost distrus… El urma să ispășească o pedeapsă grea.

Șefa Evei s-a lăsat extrem de nemulțumită de improvizările subalternei, de aceea nu a ezitat să o elibereze din funcție. Didi și încă 2 fete din fostele ”sclave ” ale poetului au fost internate într-un spital de psihiatrie, unde s-au reabilitat timp de câteva luni.

Iar ceea ce făcu Eva fusese popularizat în masmedia, peste noapte deveni extrem de cunoscută și anume din acest moment misiunea ei începu…

Ea a înțeles încă o dată că târfă nu te poți naște!

 

 

to be continued…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reclame
Categorii Без рубрики

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close